Conectează-te cu noi

Naţional

OFICIAL | DATA la care vor avea loc Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2020

Publicat acum

pe

În contextul în care președintele Klaus Iohannis a anunțat că școlile nu se vor mai redeschide anul acesta școlar, ministrul Educației, Monica Anisie a anunțat, în urmă cu puțin timp, data la care vor avea loc examenele naționale din acest an – Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2020.

Astfel, Evaluarea Națională începe pe 15 iunie, iar Bacalaureatul pe în 22 iunie. O noutate este că examenul de BAC va începe cu probele scrise și abia după aceea se vor da probele orale.

Examenele se vor desfășura cu cel mult 10 elevi în clasă.

”Elevii din clasele a 8-a și a a 12-a, anii de final de ciclu pot reveni în unităţile de învăţământ pe dată de 2 iunie doar pentru 2 săptămâni. Se vor realiza în această perioadă numai activități de pregătire şi consiliere pentru examenele naţionale. Pentru elevii care au probleme de sănătate sau au în familie persoane cu risc de îmbolnăvire, prezenţa la şcoală va fi opţională”, a explicat Anisie.

Ministrul Educației a mai spus că mediile vor fi încheiate cu minimum două calificative sau note și nu se vor mai susţine teze. Totodată, materia neparcursă în acest an şcolar va fi recuperată, a mai anuțat Anisie.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER