Conectează-te cu noi

Sport

OFICIAL – Gazon sintetic pe Obor! Veste bună privind Stadionul Municipal Dej! – FOTO

Publicat acum

pe

Este oficial: Baza Obor va fi modernizată! Federația Română de Fotbal va achiziționa gazonul sintetic de joc, în timp ce municipalitatea va construi anexele necesare desfășurării activității bazei sportive de antrenament. De asemenea, Stadionul Municipal Dej ar putea fi și el reabilitat printr-un proiect care va fi depus spre finanțare în cursul acestui an!

Primarul municipiului Dej, Morar Costan și Gabriel Magdaș, președintele executiv al Unirii Dej au fost prezenți astăzi la sediul Federației Române de Fotbal (FRF) din București, acolo unde s-au întâlnit cu președintele federației, Răzvan Burleanu și au semnat un acord de parteneriat prin care Baza Obor urmează să fie modernizată.

”Astăzi am semnat la sediul Federației Române de Fotbal (FRF) acordul de parteneriat prin care împreună cu FRF vom realiza proiectul <<Construire teren de fotbal cu gazon sintetic pentru antrenament>> în locația terenului din zona Obor.

Potrivit acordului de asociere pe care l-am semnat astăzi, Federația Română de Fotbal va achiziționa gazonul sintetic de joc, care să fie omologabil la nivel FIFA ** (două stele) și va executa pe cheltuiala sa lucrările de montare a gazonului sintetic pe suprafața de joc pusă la dispoziție de municipiul Dej.

La rândul său, Primăria Dej va pregăti terenul pentru montarea gazonului sintetic, va executa totalitatea lucrărilor necesare pentru realizarea terenului cu gazon sintetic și va construi anexele necesare desfășurării activității bazei sportive de antrenament.

Realizarea acestui obiectiv este mai mult decât oportună pentru viața sportivă a orașului nostru. Eu cred că este important să oferim cele mai bune condiții pentru activitatea de pregătire sportivă și competițională a echipei noastre de fotbal Unirea Dej și a echipelor de juniori ale clubului. De aceea și Stadionul Municipal <<Unirea Dej>> va fi reabilitat printr-un proiect pe care îl depunem spre finanțare în cursul acestui an”, a declarat primarul Morar Costan, imediat după întâlnirea cu președintele FRF, Răzvan Burleanu.

Citește tot pe acest subiect:

Teren artificial la Dej, pe modelul celui de la Iclod. Răzvan Burleanu, vizită la Primărie – FOTO/VIDEO

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER