Conectează-te cu noi

Naţional

Opera lui Mihai Eminescu se transformă în aplicație pentru telefonul mobil!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Cu ocazia a 169 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, Academia Română a pregătit lansarea în premieră a aplicației pentru mobil: „Mihai Eminescu, întreaga operă”.

Începând de astăzi, 15 ianuarie, operele lui Mihai Eminescu vor fi disponibile în format electronic. Noua aplicație pentru mobil, „Mihai Eminescu, întreaga operă”, va fi disponibilă, în regim gratuit şi într-un format compatibil cu telefoanele inteligente, în magazinele App Store şi Google Play, notează cei de la Academia Română.

Potrivit Mediafax, „Academia Română şi-a asumat urgenţa refacerii punţilor dintre marii întemeietori ai culturii române moderne şi societate, idee asumată de către echipa de proiect. Astfel, aplicaţia «Mihai Eminescu, întreaga operă» pentru telefoanele inteligente reprezintă a doua mare relansare a Operei eminesciene după seria tipărită de-a lungul ultimului secol de către Academia Română. În România, în momentul de faţă, peste jumătate dintre locuitori utilizează terminale telefonice inteligente, marea majoritate a acestora fiind tineri”, se arată în comunicat.

Aplicaţia „Mihai Eminescu, întreaga operă” pentru telefoanele cu sisteme de operare Android şi iOS are ca scop apropierea tineretului de „omul deplin al culturii române” prin intermediul tehnicilor de comunicare moderne. În acelaşi timp, opera este utilă şi persoanelor de specialitate, punând la dispoziţia acestora un bogat instrumentar bio-bibliografic, susţin realizatorii programului.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER