Naţional
Orban, despre relaxarea măsurilor: ”Se va face gradual” | Ce spune despre restaurante și hoteluri
Publicat acum
5 anipe
Premierul Ludovic Orban a declarat din nou, aseară, că relaxarea măsurilor se va face gradual, urmând ca fiecare moment să fie evaluat de către epidemiologi.
Ludovic Orban a fost întrebat, luni seară, la Digi 24, ce măsuri de relaxare se vor lua din 15 mai şi a precizat: ”Nu o să vă pot da toate detaliile, deocamdată este cert că se vor elimina restricţiile în interiorul localităţilor. La ora actuală, cetăţenii pot să părăsească domiciliul pentru anumite activităţi, sunt câteva situaţii care permit deplasarea. Aceste restricţii în interiorul localităţilor, vor dispărea. În ceea ce priveşte alte restricţii care vor fi eliminate, noi suntem într-o analiză cu INS, facem o analiză a riscului epidemiologic aferent fiecărei restricţii pe care urmează să o ridicăm şi a măsurilor de protecţiei a persoanelor. Ridicarea restricţiilor se va face în etape, gradual, vom lăsa un timp pentru a vedea dacă contextul epidemiologic evoluează într-un fel sau altul, apoi putem ridica şi alte restricţii. Există şi un sistem de evaluare a riscului epidemiologic”.
Premierul a afirmat că nu poate renunţa la restricţia legată de spectacole. ”Unde e un număr mare de persoane şi riscul de transmitere a riscului este foarte mare. În general, unde se adună multă lume, activităţile se vor relua mai greu”, a mai spus premierul.
Acesta a fost întrebat despre deschiderea parcurilor şi a precizat: ”În privinţa parcurilor, riscul epidemiologic este relativ scăzut şi probabil vor face parte din măsurile de relaxare. Există o excepţie, locurile de joacă pentru copii unde există un risc epidemiologic mai mare”. Premierul a prcizat că parcurile nu au fost închise prin ordonanţele militare, ci prin decizii ale autorităţilor locale: ”Şi când se vor deschide parcurile şi când se va relua circulaţia, va rămâne acea restricţie privind numărul de persoane – grupuri de 3 persoane”.
În ceea ce priveşte deschiderea restaurantelor, Orban a spus: ”În privinţa restaurantelor, riscul epidemiologic este mare, pentru că nu poţi să porţi mască, nu se poate face izolarea între cetăţeni. Se ştie că transmiterea se face prin particulele pe care le scoatem când vorbim mai tare, mai tuşim, particulele pot circula la distanţe mari, mai ales unde este aer condiţionat”.
În schimb, potrivit premierului, hotelurile pot funcţiona normal. ”Nu este momentul să ne relaxăm. Şi dacă ne mişcăm mai mult, va trebui să respectăm regulile stabilite: să purtăm mască în spaţiile închise, să păstrăm distanţa, să respectăm regulile de igienă, păstrarea unei reguli în ceea ce priveşte vorbirea, să nu vorbim înspre oamenii cu care comunicăm. Acestea trebuie respectate, trebuie să păstrăm o conduită responsabilă. Succesul pe care l-am avut a fost mai ales datorită respectării de către cetăţenii români a măsurilor luate. Fac recomandarea să nu lase garda jos, nu este momentul să ne relaxăm”, a mai declarat premierul.