Conectează-te cu noi

Naţional

OUG care plafonează indemnizaţia pentru creşterea copiilor, adoptată de Camera Deputaţilor

Publicat acum

pe

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, OUG nr. 55/2017 prin care este plafonată indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor la suma de 8500 de lei, Guvernul precizând, în actul normativ, că alte state membre ale UE au programe similare, însă nu la fel de “generoase”ca România.

Indemnizaţia lunară se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată şi nici mai mare de 8.500 lei”, potrivit textului OUG, adoptat în plenul Camerei Deputaţilor.

Guvernul a adoptat, la începutul lunii august, Ordonanţa de Urgenţă care plafonarează indemnizaţia pentru creşterea copilului la 8.500 de lei. Această prevedere se aplică începând cu luna septembrie.

Guvernul a modificat, în şedinţa de astăzi (vineri, 4 august -n.r.), OUG nr.111/2010 privind indemnizaţia pentru creşterea copilului, stabilind o limită maximă de 8.500 lei lunar. Prevederea se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017 atât pentru persoanele care au drepturile stabilite sau solicitate anterior acestei date, cât şi pentru situaţiile ulterioare”, potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvern către MEDIAFAX.

La nivel naţional, din cei 160.807 de beneficiari de indemnizaţie pentru creşterea copilului, circa 1.100 de beneficiari aveau indemnizaţii care depăşeau 9.000 lei, anterior adoptării OUG, fiind în plată indemnizaţii care reprezintă de până la 130 ori indemnizaţia minimă.

Cele mai mari cuantumuri înregistrate au fost de 159.000 lei, respectiv 108.700 lei (în Bucureşti), 140.000 lei (Arad), 81.000 lei (Vâlcea), 74.000 lei (Constanţa), cuantumuri de 50.000 lei – 60.000 lei putând fi regăsite în municipiul Bucureşti şi în judeţele Galaţi, Buzău, Dolj, Arad, Dâmboviţa, dar şi în alte judeţe.

Alte state membre ale Uniunii Europene au programe similare, însă nu la fel de generoase ca cel aplicat în România”, potrivit sursei citate.

Cel mai mare cuantum al acestui tip de sprijin se înregistrează în Germania, 1.800 euro, România depăşind, în prezent, de 19 ori acest cuantum, precizează Guvernul.

Acest drept nu este unul contributiv ci doar adresat părinţilor activi pe piaţa muncii, iar plata impozitului pe venit nu reprezintă o contribuţie pentru acoperirea unui risc şi sumele astfel colectate la bugetul de stat asigură cheltuielile generale inclusiv cele din sănătate, educaţie, ordine publică şi apărare şi asigurarea altor drepturi sociale”, potrivit sursei citate.

OUG a fost adoptată cu 178 de voturi „pentru”, 94 „împotrivă” şi 8 abţineri.

PNL a votat împotriva proiectului de lege.

Camera Deputaţilor este for decizional.

 

Sursa – Mediafax

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER