Conectează-te cu noi

Naţional

Ovidiu Anton stă acasă! România nu va participa în acest an la Eurovision

Publicat acum

pe

Eurovision 2016 Baia Mare

Ceea ce era iniţial un zvon, s-a dovedit a fi realitate. România nu va participa anul acesta la Finala Eurovison 2016 din Suedia din cauza datoriilor acumulate în ultimii opt ani la European Broadcasting Union (EBU) de către TVR. Astfel, câştigătorul selecţiei naţionale Eurovision, Ovidiu Anton, nu va participa la Marea Finală de la Stochkolm din mai.

Anunţul oficial a fost făcut vineri de Eurovison TV, canalul de ştiri a competiţiei. Potrivit sursei citatei, Televiziunea Română a acumulat datorii de circa 16 milioane de franci elveţieni (14.5 milioane de euro). Ultima rată, care a fost în valoare de 250 de mii de euro, a fost achitată de TVR în luna ianuarie. La acea dată TVR a anunţat că nu mai are posibilitatea de a susţine viitoarele rate. De altfel, TVR-ul a fost avertizat de această măsură, elveţienii precizând clar, că în cazul neachitării datoriilor, EBU va trece la „următorul prag de sancţiune”. Ultimul termen de plată a ratei, din 20 aprilie, a expirat.

Mai mult, odată cu această măsură drastică, România nu va mai avea dreptul nici să transmită competiţia. Mai mult, România va pierde şi licenţele Eurovision News şi Sports News Exchanges, astfel încât nu va avea dreptul şi nu va putea să transmită competiţii sportive de top, cum ar fi Euro 2016.

Directorul general EBU, Ingrid Deltenre a declarat: „Este regretabil faptul că suntem obligați să luăm această acțiune Suntem dezamăgiți că toate încercările noastre de a rezolva această problemă au primit nici un răspuns din partea guvernului român”.

Ovidiu Anton (33 de ani), solistul care a câștigat Finala Eurovision România 2016 nu va merge în Suedia, pentru a reprezenta România în etapele finale ale competiției. Ovidiu Anton a câștigat Finala Eurovision România 2016, cu piesa „Moment Of Silence”, o compoziție proprie. Momentul său a primit cele mai multe puncte din partea juriului, în semifinala de vineri (4 martie), dar și cele mai mule voturi din partea telespectatorilor.

Într-o scrisoare oficială adresată Ministrului de Finanţe Anca Dragu, transmisă de EBU pe 15 aprilie, Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune cerea plata a 10 milioane de franci elveţieni, sumă ce ar fi trebuit virată de statul român printr-un act de finalizare a plăţii până la 20 aprilie 2016. Uniunea ar fi trebuit să primească, de asemenea, o garanţie bancară irevocabilă şi necondiţionată pentru suma restantă din datorie, 6 milioane de franci elveţieni. Acest rest de plată ar fi trebuit să fie plătit până la sfârşitul anului, conform unui act de previziune financiară.

Data limită pentru plata datoriei a fost extinsă până la 21 aprilie 2016, dar plata nu a fost efectuată.

Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune a demarat o campanie în ultimii ani pentru un model sustenabil de finanţare pentru TVR. Reprezentaţii EBU s-au întâlnit oficial cu înaţi oficiali ai Statului Român, inclusiv cu Ministrul de Finanţe şi Ministrul Culturii. În cadrul întâlnirilor, EBU a promovat insistent conceptul de „servicii media cu adevărat independente” pentru România, în vederea asigurării pluralismului în media pentru o informare corectă a cetăţenilor şi o coeziune informaţională în ţară.

Sursa: a1.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER