Naţional
Ai maşină cu motor DIESEL? Normele de poluare ar putea fi modificate
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișComisia Europeană va relaxa normele de poluare, în special în ceea ce privește cerințele ridicate în fața motoarelor diesel, în pofida unei petiții lansată de 20 de orașe europene și semnată de 125.000 de cetățeni ai UE, potrivit Capital.ro.
Comisia va publica zilele următoare în Jurnalul Uniunii Europene o decizie controversată pe tema emisiilor poluante.
Împreună cu statele membre, Comisia Europeană a aprobat în octombrie 2015 relaxarea standardelor privind emisiile de oxizi de azot. După scandalul pe tema emisiilor poluante în care a fost implicat Volkswagen, s-a dovedit că mulți alți producători nu respectau standardele.
Creșterea emisiilor este larg contestată de ONG și populație, fiind astfel dovedite preocupările publicului pe această temă. ”Poluarea este unul dintre subiectele care îngrijorează cu adevărat populația. Trebuie să facem progrese”, spune Anne Hidalgo, primarul Parisului
Împreună cu alți 19 primari, Hidalgo are de gând să atace deciziile CE, cât de curând acestea vor intra în aplicare. Pentru a fi acceptată o astfel de plângere de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) aceste orașe trebuie să demonstreze că sunt direct afectate, ca entiăți legale, a explicat o sursă a CJUE.
După reforma administrației publice locale din Franța din 2015, statul poate transfera către autoritățile locale orice măsuri de sancționare a celor care nu respectă standardele de mediu. Ca urmare orașele franceze sunt motivate să adopte măsuri mai dure.
Dacă CJUE decide să nu ia măsuri, statul francez va trebui să aducă aceste cazuri în fața Justiției. Ministrul Mediului Segolene Royal și-a exprimat sprijinul pentru primarul Parisului, însă poziția Franței este șubrezită de faptul că această țară și-a dat acordul privind limitele emisiilor la ultimul Consiliu pentru Mediu al UE din octombrie.
Comisia se află însă într-o poziție delicată, notează Euractiv.com. Pe de o parte amendează statele membre al căror aer nu se ridică la standardele cerute. În iunie 2015 CE a lansat o procedură de infrigement împotriva Franței după ce s-a descoperit că în 19 orașe concentrațiile de oxizi de azot erau peste limitele admise. A fost stabilit anul 2020 pentru remedierea situației, cu excepția Parisului și a Grenoble unde termenul acordat a fost mai generos. Nu doar Franța este în această situație. Dispute ale Comisiei cu statele membre se înregistrează și în situația Portugaliei, Italiei, Spaniei, Marii Britanii sau Germaniei.
Pe de altă parte însă, CE a acceptat o creștere a limitelor în care producătorii auto trebuie să se încadreze cu emisiile poluante.
Sursa: Capital.ro