Eveniment
Pădurar prezentat în fața magistraților Judecătoriei Dej, arestat 30 de zile. Vezi ce a făcut
Publicat acum
1 anpe
La data de 15 septembrie, în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Ordine Publică, Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 53 de ani, având calitatea de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Gherla, bănuit de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 297 alin.(1) din Codul penal raportat la art. 13^2 din Legea 78/2000.
Din probatoriul administrat, polițiștii au stabilit că în perioada 19 iulie a.c. – 14 septembrie a.c., acesta, după ce a emis în fals un aviz de însoțire a materialului lemnos, încasând suma de 4.400 de lei, ar fi contactat, în mod repetat, 3 persoane, martori în cauză, cu intenția de a-i influența ca în situația în care vor fi audiați, să declare aspecte nereale cu scopul de a-l favoriza.
În aceeași dată, 15 septembrie a.c., bărbatul a fost prezentat magistraților Judecătoriei Dej, care au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.