
Două imobile aflate în patrimoniul Primăriei Municipiului Dej au fost sparte de indivizi necunoscuți. Recent, polițiștii au intrat pe fir...




Sindicaliștii din peste 1.300 de primării din țară vor fi astăzi, timp de două ore, în grevă de avertisment, pe...













Societatea Naţionala a Sării Bucuresti SA, Sucursala Salina Ocna Dej, sediul in Dej, strada Salinei, nr. 6 organizează licitaţia publica cu plic inchis, in data de...
Guvernul a aprobat, azi, atestarea ca zone cu resurse turistice a 21 de localităţi, aceste unităţi administrativ-teritoriale având, astfel, şanse mai mari de dezvoltare prin atragerea...

Primarii şi preşedinţii de consilii judeţene care gestionează proiecte din fonduri externe nerambursabile vor primi un spor majorat la 50% de la 25%, a anunţat ministrul...

Cazierul judiciar va fi disponibil online începând de miercuri, prin accesarea aplicaţiei ghiseul.ro şi apoi a unui hub de servicii dezvoltat la nivelul Ministerului de Interne,...

O familie numeroasă a rămas sub cerul liber, în urma unui incendiu care le-a distrus casele. S-a întâmplat în Rugășești, în urmă cu trei zile. Incendiul...
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Dej, și-a putut capăt zilelor. Acesta a fost găsit spânzurat. ”La data de 30 ianuarie, în...

Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că la data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 22.30, CRIȘAN GABRIEL IACOB, în vârstă de 20...