
Două imobile aflate în patrimoniul Primăriei Municipiului Dej au fost sparte de indivizi necunoscuți. Recent, polițiștii au intrat pe fir...




Doi tineri și-au pierdut viața, astăzi, într-un teribil accident de circulație petrecut pe DN1C, la Câțcău. Conform IPJ Cluj, ”un...













Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că în această după-amiază, în jurul orei 17, un minor în vârstă de 2 ani a ieșit din...

Patru persoane care conduceau autoturisme, deși se aflau sub influența unor substanțe psihoactive, au fost reținute pentru 24 de ore. În urma cercetărilor și probatoriului administrat...
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și al Penitenciarului Gherla, au reținut un tânăr de...

Credincioşii ortodocşi îi serbează astăzi, 21 mai, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Potrivit calendarului ortodox, în data de 21 mai, creştinii prăznuiesc Sfinţii Împăraţi Constantin...

Consilierii locali din Dej se vor întruni joi, 27 mai, de la ora 13, într-o nouă ședință ordinară. Pe ordinea de zi sunt 24 de proiecte...

Parlamentul European și statele-membre s-au pus de acord, joi, în ce privește certificatul sanitar european Covid, al cărui scop este acela de a facilita călătoriile în...

Blocul operator al Spitalului Municipal Dej a fost renovat în întregime și dotat la standarde europene. Investiția s-a ridicat la peste 3 milioane de lei, iar...