Conectează-te cu noi

Sport

”Panterele roz” de la Unirea Dej au învins Hunedoara, scor 2-1 – FOTO

Publicat acum

pe

Echipa de fotbal Unirea Dej s-a impus cu 2-1, pe teren propriu, în fața formației CS Hunedoara.

Partida dintre FC Unirea Dej și CS Hunedoara – care s-a disputat în această după-amiază, cu începere de la ora 15, pe Stadionul Municipal – a contat pentru a șasea etapă a seriei a IX-a din Liga a III-a. Confruntarea trebuia să aibă loc pe 17 octombrie, dar CS Hunedoara a fost lovită de COVID-19 și jocul s-a amânat.

Înaintea acestui duel, elevii lui Dragoș Militaru ocupau locul 3 în clasament, cu 15 puncte în 6 partide, în timp ce oaspeții se situau pe a șaptea poziție, având 8 puncte în 7 jocuri.

În minutul 21, Andrei Pop a deschis scorul, cu un lob de la aproximativ 16 metri, dar oaspeții au reușit să egaleze chiar înainte de pauză printr-un șut din interiorul careului. La scurt timp după reluare, în urma unui corner, Kereki s-a înălțat în careul hunedorenilor și a punctat cu capul. Ulterior, Florin Blaj, Giurgean și Frăsineanu au avut alte trei ocazii mari de majora diferența. Pe finalul jocului de pe Municipal, oaspeții au rămas în 10 oameni, după un fault în poziție de ultim apărător.

În urma acestei victorii, ”panterele roz” de la Unirea Dej (18 puncte) se apropie la un singur punct de liderul CS Cugir.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER