Conectează-te cu noi

Naţional

Papa Francisc şi-a amânat vizita în România

Publicat acum

pe

Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a declarat vineri că vizita Papei Francisc în România, din 2019, a fost amânată din cauza summit-ului de la Sibiu din 9 mai, transmite Mediafax.

Ştim că va fi o vizită în România, ştim că era plănuită pentru luna mai, dar având în vedere summit-ul din 9 mai tocmai Administraţia guvernamentală şi prezidenţială au spus că nu pot organiza două vizite într-un termen atât de apropiat. Ca urmare, la sfârşitul acestei luni urmează Nunţiatura Apostolică să ne informeze cum s-a restabilit vizita Pontifului Roman. Ceea ce ştim este că nu va fi numai la Bucureşti, ci şi în alte oraşe importante din ţara noastră, dar nu este fixat programul. Sigur că doresc să vină la Cluj, să vadă statuia lui Iuliu Hossu”, a spus PS Florentin Crihălmeanu.

Informaţia potrivit căreia Papa Francisc ar putea efectua o vizită în România în mai 2019, a apărut la începutul lunii octombrie. Papa Francisc urma să se deplaseze la Bucureşti şi în oraşele bulgare Sofia şi Plovdiv.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER