Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Pârtia de schi de la Bistriţa s-a închis după doar o săptămână de funcţionare

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Pârtia de schi Cocoş, din Bistriţa, amenajată într-un cartier al oraşului, la o altitudine de numai 676 de metri, s-a închis, de joi, pe termen nedeterminat, din cauza vremii prea calde. Pârtia a funcţionat doar şapte zile în acest sezon, transmite Mediafax.

Pârtia de schi de la Bistriţa s-a închis, joi, după numai o săptămână de funcţionare. Primăria Bistriţa a anunţat că din cauza temperaturilor ridicate din ultima perioadă, care nu au permis realizarea de zăpadă artificială, pârtia Cocoş se închide.

Ca urmare a temperaturilor ridicate din ultima perioadă, care nu au permis realizarea de zăpadă artificială, Pârtia Cocoş se va închide astăzi (joi – n.r.) la ora 16.00 şi urmează să fie redeschisă de îndată ce condiţiile meteo vor fi de natură să asigure funcţionarea ei în bune condiţii. Îi asigurăm pe iubitorii sporturilor de iarnă că rămânem în continuare pregătiţi cu utilajele şi personalul care deserveşte pârtia şi vom acţiona în aşa fel încât să o redeschidem de îndată ce acest lucru va fi posibil”, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Primăria Bistriţa.

Autorităţile din Bistriţa au decis să închidă pârtia la mai puţin de 12 ore de când judeţul a ieşit de sub avertizarea de cod galben de ninsori, iar stratul de zăpadă depăşeşte la Bistriţa 25 de centimetri.

Sezonul acesta, pârtia a fost inaugurată pe 9 ianuarie, accesul schiorilor fiind restricţionat timp de o zi, când administratorii investiţiei au refăcut pârtia după afluxul mare de schiori din weekend.

În cele şapte zile în care s-a schiat au fost achiziţionate de iubitorii sportului alb din oraş aproape 3.800 de cartele de acces pe pârtie.

Pârtia a fost finalizată în 2016 şi a costat 30 de milioane de lei, fiind realizată cu bani dintr-un împrumut făcut pe o perioadă de 10 ani de Primăria Bistriţa. În ultimele două sezoane pârtia a funcţionat doar 10 zile din cauza temperaturilor prea ridicate şi anul acesta a fost la un pas de a rata sezonul de iarnă din cauza unor alunecări de teren.

Pentru acest sezon municipalitatea a majorat tarifele cu 60% faţă de sezonul trecut motivând că au fost efectuate o serie de noi investiţii care a avut ca şi rezultat diversificarea posibilităţilor de practicare a sporturilor de iarnă.

Pârtia de schi Cocoş are o lungime de 1.300 de metri, iar transportul pe cablu este asigurat de telescaun cu patru locuri. Pârtia este de categorie medie spre uşoară, are punctul de plecare la o altitudine de 676 de metri şi o diferenţă de nivel de 257 de metri.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER