Conectează-te cu noi

Naţional

PAȘTELE CATOLIC 2020 | Peste un milion de români sărbătoresc azi Învierea Domnului

Publicat acum

pe

Peste un milion de români, alături de alți peste un miliard de credincioși catolici și protestanți din întreaga lume sărbătoresc astăzi, 12 aprilie, Învierea Domnului. Paștele pe care îl celebrează azi credincioșii romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici va fi urmat, duminica viitoare, de sărbătoarea similară a creștinilor ortodocși.

Este însă o sărbătoare aparte anul aceasta, care se desfășoară în condiții nemaiîntâlnite. Ca niciodată, bisericile sunt goale, iar credincioșii sunt chemați să-l regăsească pe Dumnezeu în intimitatea ființei lor și a căminelor lor. Bucuria Învierii își face loc în solitudine, trecând peste durerea zilelor acestora în care întreaga omenire suferă din cauza pandemiei.

Papa Francisc a celebrat sâmbătă seara Vigilia Pascală, iar lipsa credincioşilor, ca urmare a restricţiilor impuse din cauza pandemiei de COVID-19, a fost evidentă în momentele în care Sfântul Părinte a slujit aproape singur în imensa Bazilică Sfântul Petru. La slujba prin care este adusă vestea Învierii lui Iisus Hristos au fost prezenţi doar câțiva demnitari şi credincioşi, într-o biserică ce poate primi mii de vizitatori, scrie Digi24.

Şi alte sărbători pascale tradiţionale, inclusiv binecunoscuta binecuvântare a Papei „Urbi et Orbi” de duminică, vor avea loc în faţa a doar câtorva persoane. 

Toate sărbătorile papale din Săptămâna Sfântă au avut loc fără public, dar slujbele prilejuite de sărbătorirea Paştelui catolic în Cetatea Vaticanului au putut fi urmărite online.

Mesajul Papei Francisc: Să nu vă fie teamă!

Pentru cei peste un miliard de credincioși catolici care au urmărit transmisiunea în direct de la Vatican, la televizor sau pe internet, cuvintele și rugăciunile Papei Francisc au venit ca o mângâiere: „Mesajul de speranță nu trebuie limitat la spațiile noastre sacre”. În predica sa, Papa Francisc i-a îndemnat pe credincioși să nu-și piardă curajul în fața suferințelor aduse de pandemia de coronavirus. Este timpul unui nou început, iar întunericul și moartea nu au ultimul cuvânt, a spus Papa, care a pledat pentru viață cerând oprirea avorturilor și făcând din nou apel către liderii lumii să pună capăt războaielor.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER