Ştiri din zonă
Patronul restaurantului din Constanţa unde trei dansatoare au ars de vii într-un incendiu, prins la Cluj!
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișPatronul restaurantului din Constanţa, în care trei dansatoare au murit în urma unui incendiu, a fost prins, vineri, de poliţişti la Cluj.
„În cursul acestei zile (n.r. vineri 20 decembrie 2019), a fost depistată o persoană aflată în urmărire naţională, pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o pedeapsă de 8 ani”, au anunţat reprezentanţii IPJ Constanţa.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, este vorba de George Karam, patronul restaurantului din Constanţa, unde în 2014 trei tinere au murit într-un incendiu. Acesta a fost prins de poliţişti şi a fost ridicat dintr-o pensiune din Cluj-Napoca și a fost ulterior încarcerat în Penitenciarul Gherla.
George Karam a fost dat în urmărire naţională în 20 noiembrie, după ce a fugit în urma sentinţei primite.
Karam a fost găsit vinovat de judecătorii Curţii de Apel Constanţa pentru distrugere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, complicitate la realizarea construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale a existenţei acestora, construire fără autorizaţie şi pentru fals în înscrisuri.
Sentinţa a fost dată de judecătorii constănţeni în dosarul celor trei tinere care au ars de vii în timpul incendiului care a mistuit localul, în 5 aprilie 2014. Fetele erau studente şi dansau în restaurant pentru a-şi plăti taxele de şcolarizare. În timpul izbucnirii incendiului, acestea se schimbau în haine de scenă, într-o încăpere din mansarda clădirii, de unde nu s-au putut salva din cauza încuietorii stricate a uşii. Fetele au fost găsite îmbrăţişate de pompieri.
Citește și:
O parte din elevii de la CNAM Dej au rămas fără căldură în clase! Au început orele de curs cu gecile pe ei
Tânăr din Recea Cristur, cercetat pentru DELAPIDARE. Câți bani a sustras dintr-un sac de valori
EXCLUSIV. ACCIDENT în Dej. A sustras o mașină și, cu poliția pe urmele ei, s-a răsturnat în afara drumului – FOTO/VIDEO