Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Pe șoseaua de la Jucu ”se zboară”, amenzi date, permise reținute. Ce a făcut un șofer revoltat – FOTO

Publicat acum

pe

Ieri, 2 septembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au desfășurat activități pentru reducerea riscului rutier, prin depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză. Activitățile au fost derulate pe DN1C – E576, în localitatea Jucu, în intervalul orar 10-13.

În acest interval, polițiștii au constatat și aplicat 14 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, în valoare totală de 16.385 de lei,  și 1 sancțiune contravențională la Legea 61/1991, în valoare de 1.000 de lei.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au reținut 10 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.

În cadrul acțiunii, în jurul orei 10.00, polițiștii au surprins cu aparatul radar un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din județul Maramureș, în timp ce rula cu viteza de 109 km/h, în apropierea trecerii pentru pietoni din localitatea Jucu de Mijloc.

În momentul în care polițistul i-a adus la cunoștință viteza cu care a fost surprins de aparatul radar, bărbatul s-ar fi revoltat și i-ar fi adresat injurii și expresii jignitoare.

Față de acesta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale în valoare de 2.900 lei și reținerea permisului de conducere pentru 90 de zile, pentru încălcarea regimului legal de viteză.

De asemenea, pentru adresarea de injurii și expresii jignitoare, bărbatul a fost sancționat în conformitate cu prevederile Legii 61/1991R, cu amendă în valoare de 1.000 de lei.

**

Totodată, în urma unor imagini apărute în spațiul public pe o platformă de socializare din data de 31 august a.c., în care un conducător auto ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară pe DN1C – E576, în localitatea Jucu, cu un autoturism înmatriculat în județul Suceava, polițiștii au demarat verificări în vederea depistării și aplicării măsurilor legale față de acesta.

**

În contextul de mai sus, IPJ Cluj menționează faptul că în primele 8 luni ale anului 2023, pe sectorul de drum DN1C – E576, în comuna Jucu, au fost înregistrate 4 accidente grave, soldate cu decesul a 2 persoane și rănirea ușoară a 2 persoane.

În aceeași perioadă de referință și pe același sector de drum, polițiștii Serviciului Rutier Cluj au constat 90 de infracțiuni la regimul rutier, au aplicat 7644 de sancțiuni contravenționale și au dispus reținerea a 1947 de permise de conducere, în vedere suspendării exercitării dreptului de a conduce, precum și reținerea a 354 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii vă îndeamnă să conduceți prudent, să măriți distanța de siguranță în timpul deplasării, să adaptați permanent viteza la condițiile meteorologice și de trafic și să nu vă angajați în efectuarea unor manevre riscante.

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. Cornel Mesesan

    2023-09-07 la 8:29:40 AM

    Și dacă în Jucul ăla nesfârșit,ar fi 70/h cu 50/h în zonele “fierbinți”,nu ne-am pierde răbdarea cum la mulți li se întâmplă…
    Dar nuște”autorități”,inconștiente ,răuvoitoare și sclerozate în “50/h”,nu țin cont de nimic…Iaca comunele bistrițene!!!70;50;30,unde e cazul..,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER