Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Pelerinaj în era tehnologiei, la Nicula! Slujba religioasă va fi transmisă live pe Facebook

Publicat acum

pe

Câteva zeci de mii de credincioşi din toată ţara sunt aşteptaţi să ajungă, până marţi, 15 august, la Mănăstirea Nicula, unul dintre cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţară. Călugării de la mănăstire au pregătit, ca şi anii trecuţi, 20.000 de porţii de sarmale şi cozonac, iar credincioşii care ajung de sâmbătă la Nicula pot lua parte la slujbele religioase. Ceremonia din 15 august va fi transmisă live pe Facebook, scrie adevarul.ro.

Pregătiri la Mănăstirea Nicula. Acolo sunt aşteptaţi să sosească câteva zeci de mii de credincioşi la unul dintre cele mai mari pelerinaje din România.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este o sărbătoare a bucurie, a încrederii, a împăcării pentru că Fecioara Maria, prin moartea ei, devine Maica întregului neam credincios şi este cea care împacă moartea transformând-o în veşnicie. (…) Dacă e să ne uităm la exemplu Fecioarei Maria, în primul rând trebuie să-i urmăm discreţia, devotamentul şi mai ales puterea ei de a primi şi de a ierta pe toţi cei care o cinstesc“, declară, pentru „Adevărul“, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, preotul Bogdan Ivanov.

Ceremonia religioasă de marţi, 15 august, va fi oficiată de prelaţii: ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, ÎPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, ÎPS Luca, Mitropolit de Zaporozhye şi Melitopol din Ucraina, respectiv PS Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Cei care nu pot să ajungă la slujba religioasă o pot asculta de pe telefon, ceremonia va fi transmisă şi pe Facebook, pe pagina Radio Renaşterea.

Călugării de la mănăstire vor pregăti, ca şi în anii tercuţi, circa 20.000 de porţii de sarmale şi de cozonaci.

Programul slujbelor religioase de la Mănăstirea Nicula din aceste zile, postat şi pe Facebook

Trenuri directe spre Nicula

La Nicula se poate ajunge fie cu autobuzul – vor fi curse directe cluj-napoca-Nicula, fie cu trenul. Pentur cei ce aleg trenul e bine de ştiut că în ziua de 15 august vor circula suplimentar următoarele trenuri care vor opri în staţia din satul Nicula:

  • Un tren InterRegio, Mangalia (plecare 16:50) – Constanţa (sosire 18:17/ plecare 18:51) – Bucureşti Nord (sosire 21:46)
  • Un tren Regio, Cacica (plecare 14:00) – Suceava Nord (sosire 14:49)
  • Două trenuri Regio, Dej – Cluj Napoca
  • Un tren InteRegio, Dej –Gherla şi retur
  • Un tren InteRegio, Dej – Iva Mică

Despre Mănăstirea Nicula

Mănăstirea Nicula este locul unde de ani buni, de 15 august, are loc unul dintre cele mai cunoscute pelerinaje ortodoxe din România. Lăcaşul a fost atestat în 1552. Acolo se află o icoană a Fecioarei Maria despre care se spune că este a făcătoare de minuni. Totul a plecat de la faptul că icoana ar fi lăcrimat câteva zile în anul 1694. În fiecare an, de Adormirea Maicii Domnului pe care credincioşii o sărbătoresc pe data de 15 august, mii de oameni din ţară vin la Nicula.

 

Sursa – adevarul.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER