Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Penitenciarul Gherla, primul penitenciar din țară care deține o autospecială de stingere incendii

Publicat acum

pe

Pompieri incendiu vegetatie

Primăria Florești, alături de Societatea de Caritate Blythswood informează că între zilele de 9 și 13 noiembrie va avea loc acțiunea 999 Fire Engine Appeal. Evenimentul constă în instruirea pompierilor din România de către pompieri din Scoția și donarea autospecialelor pentru patru localități din România și o autospecială pentru Penitenciarul Gherla.

În acest sens, vineri 13 noiembrie, de la ora 14:00, în comuna Florești pe spațiul verde din zona Profi va avea loc o demonstrație publică a pompierilor din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență. Pompierii voluntari pregătiți de către profesioniștii din Scoția vor efectua exerciții de stingere incendii, descarcerare și de prezentare a autospecialei și tehnicii primite. La exercițiu vor participa și reprezentanți ai ISU Cluj.

Donația vine din partea Organizației Blythswood Care din Marea Britanie și Asociației Blythswood România. Blythswood Care donează autospeciale în România, Moldova și Serbia din anul 2007. Patru autospeciale dotate la cele mai moderne standarde vor fi preluate de către Serviciul de Voluntari pentru Situații de Urgență din Jimbolia, Popești, Săcele și Zlatna. Penitenciarul Gherla a primit o autospecială , devenind primul penitenciar din România care deține un astfel de vehicul.

Timp de cinci zile pompierii români vor fi antrenați de către pompieri profesioniști din Scoția în diferite domenii, cum ar fi stingerea incendiilor, folosirea pompei și a scării, descarcerare, stabilizarea victimelor și acordarea primului-ajutor, și se vor familiariza cu autospeciala primită.

Pompierii scoțieni sunt urmașii lui James Braidwood, fondatorul primei brigăzi de pompieri din lume, în anul 1833.

Prin această donație și prin schimburile de experiență ce vor urma, SVSU tinde să devină o unitate pregătită să intervină în caz de incendii sau să asiste alte unități în alte situații de urgență.

Prin intermedierea acestei donații, Asociația Blythswood Care și Blythswood România încurajează voluntariatul și dezvoltarea spiritului civic, contribuind activ la creșterea siguranței și bunăstării comunității locale. Blythswood România a fost înființată de către Blythswood Care Marea Britanie în 1995 și își desfășoară activitatea în Florești.

Asociația oferă servicii sociale prin sprijinirea altor organizații non-guvernamentale și prin programele proprii: Centrul Daniel, Basis, Am o Cărămidă în Kenya și Shoe Box Blythswood.

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER