Conectează-te cu noi

Administraţie

PENSIE SPECIALĂ pentru primarul din Dej, Morar Costan. S-a adoptat OUG pe Codul Administrativ

Publicat acum

pe

Primarul municipiului Dej, Morar Costan se află printre edilii din țară care vor primi pensie specială, ca urmare a adoptării Ordonanței de urgență privind Codul administrativ.

Guvernul Dăncilă a adoptat în ședința de astăzi controversata Ordonanță de urgență privind Codul administrativ, prin care se acordă pensii speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii Județene.

Pensiile speciale ale primarilor vor intra în vigoare din clipa în care Ordonanța de urgență va fi publicată în Monitorul Oficial și își va produce efectele. Toți aleșii locali care vor îndeplini condițiile de pensionare la acel moment, printre care și vârsta, vor fi eligibili pentru noile indemnizații speciale.

”Aceste indemnizaţii pentru limită de vârstă vin cumva ca o reacţie la ce s-a întâmplat în trecut. În multe mandate sunt primari care nu au avut contributivitate, nu au avut salariu, ci au avut indemnizaţie de primar. În această situaţie, avem primari de 4, 5, 6 mandate în România care are au o pensie de 1.200 – 1.400 de lei. De aici a fost această discuţie. Foarte important de spus este că banii nu se dau de la bugetul de stat, ci se asigură din bugetele locale de către fiecare dintre Unităţile Administrativ-Teritoriale. Pentru fiecare primărie, avem evident şi un impact, care nu va fi foarte mare. Să ştiţi că acest Cod administrativ are şi foarte multe alte prevederi care sunt foarte bune, leagă mai multe legi într-o singură lege, aşază administraţia publică locală, responsabilizează anumite persoane din administraţia publică locală şi face cumva o debirocratizare”, a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii, la RealitateaTV.

”Dacă o persoană are 65 de ani mâine iese la pensie şi Ordonanţa este în vigoare atunci beneficiază. Vreau să fim foarte clari: să nu se inducă ideea că se plăteşte retroactiv din 1992. Sub nicio formă. Ordonanţa produce efecte de la momentul aprobării pe viitor, nu anterior. Deci, nu se calculează cât ar fi trebuit să încaseze din 1992. Eu vă spun cu sinceritate că nu am văzut un primar care să se opună la acest lucru”, a mai spus ministrul la același post TV.

Primarul municipiului Dej, Morar Costan (62 de ani) se află printre edilii din România care vor primi pensie specială. Cum social-democratul se află deja la al treilea mandat (2008-2012, 2012-2016, 2016-2020), suma încasată de acesta – ca pensia specială – ar urma să fie una extrem de frumușică! (*se calculează în funcție de numărul mandatelor – unul, două, trei/ mai multe mandate, iar Morar Costan se încadrează la ultima categorie)

Vă reamintim, Codul Administrativ aprobat azi conține mai multe prevederi controversate, printre care aprobarea proiectelor care vizează administrarea patrimoniului cu majoritate absolută (jumătate plus 1 din numărul consilierilor în funcție), față de două treimi cât era până acum sau mutarea răspunderii pentru actele administrative ilegale de la primari către funcționarii publici.

Guvernul a decis să aprobe OUG pe Codul Administrativ chiar dacă o lege identică a fost declarată neconstituţională de CCR anul trecut.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER