Administraţie
Pensii speciale pentru primari și viceprimari? Vezi ce ne-au declarat reprezentanții Dejului
Publicat acum
9 anipe
Primarii vor și ei pensii speciale, astfel că în Parlament a fost depus un proiect de lege în acest sens. Vezi mai jos ce au declarat pe acest subiect primarul Morar Costan și viceprimarul Aurelian Mureșan.
De aceste pensii speciale ar urca să beneficieze primarii, viceprimarii și preşedinţii şi vicepreşedinţii de Consilii Judeţene. Actul normativ prevede că pensiile speciale ale aleşilor locali se vor calcula după aceeaşi schemă ca şi ale parlamentarilor. Mai exact se înmulţesc lunile de mandat cu 0,55 la sută din ultima indemnizaţie brută. Evident, cei mai mulţi bani îi vor primi primarii cu cele mai multe mandate.
”Mulţi dintre cei care au îndeplinit sau îndeplinesc funcţiile de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean au plecat din sfera de activitate privată, renunţând astfel la beneficii financiare mult mai consistente pentru a se pune în slujba comunităţilor locale”, se arată în expunerea de motive.
”Eu nu am comentat niciodată tot ce înseamnă sistemul de salarizare al primarului. Salariul unui primar, în sumă de aproximativ 3.500 lei în cazul meu, mi se pare puțin necorelat în tot ceea ce înseamnă responsabilitate la nivel de municipiu. Eu, în calitate de primar, nu au cerut niciodată să mi se facă vreo facilitate. Doresc într-adevăr o lege a salarizării unice pentru tot personalul din administrație, corelată cu responsabilitățile fiecăruia”, a declarat pentru Dej24.ro primarul municipiului Dej, Morar Costan.
”În mod normal principiul contributivității trebuie să fie pe primul loc. Nu sunt de acord cu pensiile speciale pentru niciun fel de tip de demnitar sau ales local. Aceștia sunt în funcțiile în care au ajuns pentru a își desfășura activitatea conform legii, fără privilegii speciale”, ne-a declarat și viceprimarul Dejului, Aurelian Mureșan.
Legea urmează să intre în dezbaterea Parlamentului.