Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

PERCHEZIȚII într-un dosar de proxenetism și trafic de minori, în Bistrița-Năsăud – FOTO

Publicat acum

pe

În dimineața de 26 ianuarie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – S.T. Bistrița – Năsăud au efectuat 10 percheziții domiciliare, în județele Bistrița Năsăud (4 percheziții), Mureș (5 percheziții) și Bihor (1 percheziție) într-un dosar penal în care sunt cercetate 5 persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism.

În fapt, în perioada iulie 2020 și până în prezent, două femei și trei bărbați ar fi recrutat, prin inducerea în eroare și profitând de starea de vulnerabilitate, trei minore, pe care apoi le-ar fi constrâns, folosind uneori violența, la practicarea prostituției.

Cei cinci ar fi exploatat victimele, transportându-le și punându-le la dispoziție imobile sau apartamente pentru practicarea prostituției, în municipiile Bistrița, Oradea și Târgu Mureș. Ulterior, aceștia și-ar fi însușit în totalitate banii obținuți din practicarea prostituției.

În urma acțiunii, au fost descoperiți aproximativ 69.000 de lei, 880 de euro, obiecte ce ar fi fost folosite la săvârșirea faptelor, 800 de litri de alcool etilic, 450 de pachete de țigări de contrabandă și mai multe telefoane mobile, fiind identificate și autoturisme aparținând persoanelor implicate în comiterea faptelor.

Vor fi duse la audieri 13 persoane, în vederea continuării cercetărilor.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

În activitățile de astăzi, au fost angrenați și polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Oradea, precum și polițiști ai I.P.J. Bistrița-Năsăud, I.P.J. Mureș și jandarmi de la G.J.M. Mureș și I.J.J Bihor.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER