Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Percheziții în județul Cluj! Sunt vizate persoane care au falsificat conturile de Facebook ale Andreei Marin și Teo Trandafir

Publicat acum

pe

DIICOT mascati

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava și ofițeri de poliție judiciară au efectuat, astăzi, cinci percheziții domiciliare pe raza județelor Neamț și Cluj, pentru prinderea unor persoane acuzate că au creat conturi fictive pe Facebook pe numele unor vedete TV, printre care Andreea Marin, Teo Trandafir și Iulia Vântur, potrivit Agerpres.

Potrivit unor surse judiciare, persoanele căutate de procurori au mai clonat și conturile de Facebook ale altor personalități — Rodica Popescu-Bitănescu, Stela Popescu, Sofia Vicoveanca sau Radu Vâlcan.

Conform unui comunicat al DIICOT, în perioada 2015 — 2016, patru suspecți au constituit un grup infracțional organizat, în cadrul căruia au acționat în mod coordonat prin crearea de conturi fictive într-o rețea de socializare pe numele altor persoane — vedete TV, postând fotografii reale ale acestora alături de informații personale (reale sau fabricate), care, prin natura lor, au cauzat prejudicii morale și de integritate.

În urma introducerii datelor informatice pe rețeaua de socializare, respectiv crearea de conturi fictive pe numele persoanelor publice, membrii grupului au demarat campanii umanitare nereale, cerând sprijin financiar. Astfel, numeroase persoane au accesat respectivul cont și au purtat diverse discuții, unele dintre victime fiind convinse de veridicitatea lucrurilor expuse, transferând pe numele autorilor sume de bani prin servicii bancare de transfer rapid de bani (Western Union).

Procurorii susțin că, în perioada 1 ianuarie 2015 — 2 august 2016, pe numele celor patru suspecți au fost efectuate, prin intermediul serviciilor de transfer rapid de bani, 360 de tranzacții de la 273 de persoane vătămate, suma totală transferată fiind în valoare de 33.853 dolari și 1.000 lei.

Cu ocazia perchezițiilor, au fost găsite și ridicate 6 telefoane mobile, 6 cartele SIM, un card de memorie, trei carduri bancare, o unitate de calculator, 15 chitanțe ridicare bani.

La sediul DIICOT — ST Suceava vor fi aduse cinci persoane în vederea audierii.

 

Sursa – Agerpres.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER