Conectează-te cu noi

Naţional

PERSEIDE 2019 | Când va avea loc cea mai spectaculoasă ploaie de meteori din acest an

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Perseidele sunt o ploaie de meteori, un eveniment ceresc în care mai mulți meteori sunt observați pe cerul nopții, radiind dintr-un punct fix. În 2019, Perseidele se pot observa în noaptea de 12 spre 13 august, începând cu ora 22:00, dar și în noaptea de 13 spre 14 august, potrivit ziarului Libertatea.

Perseidele sunt cunoscute ca o ploaie de meteori, asociată cu cometa Swift Tuttle, cometa periodică observată și descoperită de Lewis Swift și Horace Parnell Tuttle pe data de 16 și 19 iulie, 1962.

Cometa a fost redescoperită în timpul următoarei sale reveniri, în septembrie 1992 de către Tsuruhiko Kiuchi și Gary W. Kronk, care au scos în evidență faptul că obiectele cerești ce au putut fi observate în China în 68 î Hr. și în 188 ar putea fi Swit Tuttle.

Ploaia de meteori, Perseide, în care mai mulți meteori sunt observați pe cerul nopții este cauzată de fluxuri de corpuri cosmice denumite și meteoroizi care intră în atmosfera Pământului la viteze foarte mari pe traiectorii paralele.

Meteoroizii sunt mai mici decât un bob de nisip, astfel că aproape toți se dezintegrează în atmosferă și nu ajung niciodată să lovească suprafața Pământului. Aceste ploi neobișnuite de meteori sunt cunoscute și ca furtuni de meteori, timp în care pot fi observați mai mult de 1.000 meteori pe oră.

Cea mai cunoscută ploaie de meteori de-a lungul timpului sunt Perseidele. Acestea apar în data de 12 august a fiecărui an, cu o rată de peste un meteor pe minute.

Ploaia de meteori Leonide apare pe 17 noiembrie, iar odată la aproximativ 33 de ani, ploaia produce o furtună de meteori cu o rată de mii de meteori pe oră. De aici, fluxurile de meteori produse de Leonide au dat și naștere termenului de ploaie de meteori.

Perseidele se văd cel mai bine din zone ferite de lumină, iar dacă vrei să te bucuri de peisajul nocturn, indicat este să mergi într-o zonă a orașului ferită de aglomerație.

Fenomenul ploaia de meteori nu trebuie confundat cu ploaia de stele deoarece în cazul Perseidelor se vor vedea maxim 100 de meteori pe oră, iar în cazul unei ploi de stele se pot observa până la câteva mii de meteori pe oră. Ploaia de stele este un fenomen foarte rar. Originea numelui de Perseide provine parțial și din cuvântul grecesc Περσείδες, Perseides, termen regăsit în mitologia greacă ce se referă la fiii eroului Perseu.

Alte ploi de meteori – perioada în care se desfășoară

Denumirile oficiale sunt stabilite de Uniunea Astronomică Internațională:

  • Ploaie Quadrantide – prima parte a lunii ianuarie;
  • Ploaie Lyride – ultima parte a lunii aprilie;
  • Ploaie Pi Puppide – ultima parte a lunii mai;
  • Ploaie Arietide – jumătatea lunii iunie;
  • Ploaie Bootide de iunie (periodică) – ultima parte a lunii iunie;
  • Ploaie Delta Aquaride de sud – ultima parte a lunii iulie;
  • Ploaie Alpha Capricornide – ultima parte a lunii iulie;
  • Ploaie Perseide – jumătatea lunii august;
  • Ploaie Kappa Cygnide – jumătatea lunii august;
  • Ploaie Aurigide (periodică) – prima parte a lunii septembrie;
  • Ploaie Kappa Aquaride – 8 septembrie – 30 septembrie;
  • Ploaie Draconide (periodică) – prima parte a lunii octombrie;
  • Ploaie Orionide – ultima parte a lunii octombrie;
  • Ploaie Tauride de Sud – prima parte a lunii noiembrie;
  • Ploaie Tauride de Nord – jumătatea lunii noiembrie;
  • Ploaie Alpha Monocerotide (periodică) – jumătatea lunii noiembrie;
  • Ploaie Leonide – jumătatea lunii noiembrie;
  • Ploaie Phoenicide (periodică) – prima parte a lunii decembrie;
  • Ploaie Geminide – jumătatea lunii decembrie;
  • Ploaie Urside – ultima parte a lunii decembrie.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER