Conectează-te cu noi

Naţional

Peste 21.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri sunt zilnic la datorie în minivacanța de Sfânta Maria

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Peste 21.000 de poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi şi pompieri vor acţiona zilnic, în minivacanţa de Sfânta Maria, pentru asigurarea ordinii publice, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

În minivacanţa de Sfânta Maria, pe întreg teritoriul ţării, vor fi organizate aproximativ 700 de manifestări religioase, cultural – artistice, ceremoniale militare sau sportive.

Cele mai multe evenimente publice, peste 300, vor avea loc joi, 15 august, cu ocazia sărbătorii creştin-ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”, când este celebrată şi Ziua Marinei Române. Manifestări religioase de amploare vor fi organizate la Mănăstirea Nicula, din judeţul Cluj, unde se estimează participarea a aproximativ 75.000 de persoane.

De asemenea, se preconizează participarea a aproximativ 5.000 de persoane la ceremoniile care vor avea loc la Mănăstirea Brâncoveanu din localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, şi la Mănăstirea Curtea de Argeş, din judeţul Argeş.

Pentru marcarea Zilei Marinei Române, sunt planificate festivităţi în municipiul Constanţa, unde se estimează participarea a aproximativ 20.000 de persoane, în municipiul Brăila, cu aproximativ 10.000 de participanţi, şi în municipiul Galaţi, circa 5.000 de persoane, la fel ca în localitatea Mangalia.

Pentru desfăşurarea în condiţii de normalitate a tuturor acestor manifestări, la nivelul M.A.I. s-a dispus asigurarea unei prezenţe active a dispozitivelor de ordine publică, în special a celor mixte poliţişti-jandarmi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi a infracţiunilor grave. În acest sens, la nivel naţional vor acţiona peste 7.200 poliţişti şi 5.000 jandarmi în medie pe zi. Pe timpul minivacanţei, sunt preconizate creşteri ale valorilor de trafic pe arterele de drum care converg către zonele unde vor fi organizate manifestări cu public numeros, precum şi către staţiunile montane, de pe litoral sau către punctele de trecere a frontierei”, arată Ministerul Afacerilor Interne.

Peste 1.250 de poliţiştii rutieri vor acţiona în teren, zilnic, şi vor fi amplasate peste 300 de aparate radar pe principalele trasee de deplasare.

De asemenea, elicopterele Inspectoratului General de Aviaţie vor survola cele mai aglomerate rute.

În ceea ce priveşte punctele de trecere a frontierei, pentru reducerea timpilor de aşteptare, conducerea M.A.I. a dispus suplimentarea personalului, dar şi a echipamentelor folosite pentru controlul documentelor. Zilnic, vor fi la datorie aproximativ 4.000 de poliţişti de frontieră.Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a dispus dislocarea de forţe şi mijloace pentru asigurarea unui răspuns rapid pe Autostrada A2 şi pe autostrada A4, ca urmare a creşterii valorilor de trafic spre litoral”, potrivit sursei citate.

La nivel naţional, vor fi la datorie peste 4.600 de pompieri şi paramedici, care vor interveni cu aproape 3.000 de mijloace tehnice, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă. 295 de echipaje de pompieri SMURD vor asigura primul ajutor calificat.

Inspectoratul General de Aviaţie are pregătite 10 elicoptere, dintre care 7 pentru intervenţii în caz de urgenţe medicale, iar restul aeronavelor pentru acordarea de sprijin aerian celorlalte structuri ale ministerului, care desfăşoară misiuni operative.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER