Conectează-te cu noi

Naţional

Peste 253.000 de autoturisme second hand au fost înmatriculate în România în primele șase luni

Publicat acum

pe

Înmatriculările de autoturisme rulate au ajuns, în România, în primele șase luni ale anului, la 253.306 unități, în creștere cu 86,64% față de aceeași perioadă din 2016, când s-au înregistrat 135.722 de unități, relevă statistica Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultată de Agerpres.

Conform datelor statistice, la nivelul lunii iunie din acest an, înmatriculările de autoturisme second hand au consemnat un salt de peste 61%, comparativ cu primele șase luni din 2016, până la 39.988 exemplare.

În intervalul ianuarie — iunie 2017, cele mai multe autoturisme rulate înmatriculate au fost din gama Volkswagen (66.122 unități, +72,37% față de primele șase luni din anul anterior).

Ierarhia continuă cu: Opel (32.139 unități, +44,05%), Ford (25.375 unități, +63,11%), Audi (22.076 unități, +110,25%), BMW (22.033 unități, +111,41%), Mercedes-Benz (12.795 unități, +139,47%), Renault (11.557 unități, +109,44%), Skoda (10.102 unități, +51,14%), Peugeot (5.769 unități, +110,55%) și Seat (4.789 unități, +75,55%).

La polul opus, cu cele mai puține înmatriculări de autoturisme second hand, se află: Aston Martin, GWM și Lamborghini (cu câte trei unități), Iveco, Acura, Morgan. Pontiac și Shuang Huan (câte două exemplare), respectiv Lada-VAZ și Geely (câte o unitate).

Pe de altă parte, conform DRPCIV, în ceea privește înmatriculările de autoturisme noi, în primele șase luni din 2017, s-a înregistrat o creștere de 26,95%, comparativ cu aceeași perioadă din anul anterior, până la 45.008 de unități.

La finele anului trecut, parcul auto național din România a depășit 7 milioane de autovehicule, în creștere cu 6,21% față de anul anterior. Din acest total, peste 1,25 de milioane erau înmatriculate în București (circa 18% din total).

De asemenea, în Capitală, majoritatea vehiculelor se încadrau în categoria de vechime 6-10 ani (346.594 unități), urmată de cele mai vechi de 11-15 ani (301.648 unități) și de cele cu peste 20 de ani uzură (195.666 unități).

Numărul autovehiculelor noi (0-2 ani vechime) era, în București, la sfârșitul anului 2016, de 134.322 de unități, iar 104.068 dintre acestea făceau parte din categoria ‘Autoturisme’.

La nivel național, din totalul celor peste 7,01 milioane vehicule care circulau pe drumurile naționale la finele anului trecut, 5,47 de milioane (78%) erau autoturisme, în creștere cu peste 6%, comparativ cu sfârșitul anului 2015, când au fost înregistrate 5,15 milioane de exemplare.

La 31 decembrie 2016, pe drumurile din România circulau 3,036 milioane de vehicule cu motorizare diesel (din care 2,119 milioane de autoturisme), în timp ce 3,586 milioane de mașini aveau motoare pe benzină, din care 3,339 milioane erau autoturisme.

 

Sursa – Agerpres.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER