Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Peste 300 de locuitori din localitatea Chiuiești vor avea apă potabilă

Publicat acum

pe

A fost emisă autorizația de construire în vederea extinderii rețelei de distribuție a apei potabile în localitatea Chiuiești, pe o lungime totală de 2,12 km, precum și pentru realizarea unui număr de 53 de branșamente/racorduri.

Potrivit forului județean, realizarea acestei investiții este mai mult decât necesară în condițiile în care, în momentul de față, un număr de aproximativ 300 de locuitori ai satului Chiuiești, situați pe partea stângă a drumului național care leagă municipiul Dej de județul Maramureș, nu beneficiază de serviciile de alimentare cu apă potabilă. În mod evident, lipsa apei potabile le afectează în mod negativ acestor locuitori condițiile de viață precum și protecția față de bolile cauzate de calitatea scăzută a apei.

Lucrările de extindere a rețelei de apă se vor realiza în acostamentul drumului național DN 18B, conducta proiectată urmând să fie racordată la rețeaua existentă de distribuție a apei aflată în administrarea Companiei de Apă Someș SA, Sucursala Dej. Concomitent cu realizarea acestei rețele edilitare, se vor executa, pentru fiecare imobil, branșamente de apă până la limita de proprietate, astfel încât accesul fiecărui consumator să fie unul cât mai facil și rapid”, se precizează într-un comunicat de presă.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER