Eveniment
Pilotul din MIG-ul prăbușit e din Dej – FOTO/VIDEO
Publicat acum
4 anipe
Pilotul care a fost implicat, azi, într-un accident aviatic, în județul Mureș, se numește Andrei Criste și este născut în Dej.
Andrei Criste a absolvit Liceul Militar de la Câmpulung Moldovenesc, iar prin clasa a XI- a s-a hotărât să devină aviator. În ultimul an de liceu a susţinut testele de aptitudini, obligatorii pentru cei care doresc să intre în Forţele Aeriene. Le-a trecut fără probleme, iar porţile către aviaţie îi erau deschise. Ar fi urmat să dea examen şi să studieze la Academia „Henry Coandă” de la Braşov, numai că între timp a aflat că există un loc la instituţia similară de învăţământ aeronautic din Grecia şi a hotărât să îşi încerce norocul, scrie Adevărul. În 2008 a absolvit școala de aviație din Grecia și s-a întors în țară, unde a început să lucreze pentru MApN.
Locotenent-comandorul Andrei Criste, în vârstă de 36 de ani, are o experiență de 600 ore de zbor pe aeronave supersonice, fiind certificat ca pilot operațional pe aeronave MiG-21 LanceR.
Starea de sănătate a locotenent-comandorului Andrei Criste este stabilă. Ofițerul este, în prezent, internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, unde a fost evaluat de o echipă medicală, care a constatat că viața sa nu este în pericol și a autorizat transferul pacientului, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București, pentru tratament de specialitate și recuperare. Transferul va fi realizat în cursul acestei seri, cu o aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române.
Vă reamintim, o aeronavă MiG 21 LanceR din cadrul Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii, care efectua un zbor de instrucție, s-a prăbușit azi, în jurul orei 14.30, în apropierea localității Dedrad, județul Mureș, într-o zonă nelocuită. ”În timpul executării misiunii, pilotul a raportat că se află într-o situație de urgență și s-a catapultat, aeronava prăbușindu-se în zona localității Dedrad, județul Mureș, în afara ariilor locuite. Celelalte două aeronave au revenit în bază, în siguranță, în jurul orei 15.00. Cazul este cercetat de Parchetul Militar, iar circumstanțele accidentului vor fi investigate de o comisie numită de șeful Statului Major al Apărării. De asemenea, în conformitate cu procedurile-standard, au fost sistate zborurile de instrucţie cu acest tip de aeronavă până la finalizarea anchetei de specialitate”, au precizat reprezentanții MApN.