Conectează-te cu noi

Naţional

Ploi, descărcări electrice și chiar grindină, în nord-vestul țării

Publicat acum

pe

ploaie

ANM a emis o avertizare de instabilitate atmosferică ce intră în vigoare duminică la ora 12.00 şi este valabilă până marţi la ora 21.00, in intervalul menţionat fiind anunţate ploi, descărcări electrice, vijelii şi pe alocuri căderi de grindină, în zona de vest şi nord-vest a ţării.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până marţi, în vest, nord-vest, zona Carpaţilor Meridionali şi Occidentali. Potrivit sursei citate, de duminică de la ora 12.00 până marţi la ora 21.00, în zonele menţionate vor fi ploi însemnate, descărcări electrice şi chiar căderi de grindină.

“Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, mai ales la munte, 50 l/mp. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie, precum şi căderi de grindină.Astfel de fenomene se vor semnala pe arii şi intervale de timp mai restrânse şi în regiunile sudice şi sud-estice. În vest şi nord-vest instabilitatea atmosferică se va manifesta şi înainte de începerea intervalului avertizat”, se notează în avertizarea meteorologică.

De asemenea, este în vigoare, de duminică de la ora 06.00 până luni noapte, o avertizarea hidrologică de tip cod galben pentru râurile din bazinele hidrografice: Crişul Negru, Crişul Alb – judeţele Bihor, Arad şi Hunedoara, afluenţi Mureş inferior, Arieş superior şi mijlociu – judeţele Alba, Hunedoara, Cluj şi Arad, Bega – bazin superior, Timiş – bazin superior şi afluenţi, Bârzava, Caraş, Nera – judeţele Caraş Severin şi Timiş.

De duminică, ora 12.00 până luni noapte a fost emisă o avertizare hidrologică pentru râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi, Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi – judeţele Cluj şi Bihor, Olt – bazinele hidrografice ale afluenţilor Oltului aferenţi sectorului: S.H. Micfalău – Ac. Drăgăneşti (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş şi Olt), Ialomiţa – judeţele Dâmboviţa şi Prahova, Buzău – bazin superior şi afluenţi – judeţele Braşov, Covasna şi Buzău, Râmnicu Sărat, Putna – bazin superior şi afluenţi – judeţele Buzău şi Vrancea.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor, în intervalele menţionate,”se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale pe unele sectoare de râu şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie. Se menţionează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenţi de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă”.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER