Conectează-te cu noi

Naţional

Ploi, lapoviță și ninsoare până sâmbătă. Anunțul meteorologilor

Publicat acum

pe

Meteorologii au transmis, azi, o informare meteo de ploi abundente până sâmbătă, dar şi lapoviță și ninsoare în Oltenia, Muntenia, Transilvania și Moldova.

De miercuri ora 14:00 până sâmbătă ora 10:00, vor fi perioade cu precipitații în cea mai mare parte a țării. Acestea vor fi mai însemnate cantitativ îndeosebi în sud-vest, precum și în zonele montane și submontane, unde se vor acumula peste 25…35 l/mp.

Vor predomina ploile, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 ianuarie), precipitațiile vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, cu precădere în zona deluroasă a Olteniei, Munteniei și local în Transilvania și Moldova.

La munte, pe tot parcursul intervalului, temporar va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, exceptând după-amiaza și seara zilei de miercuri (06 ianuarie), când la altitudini mai mici de 1400 m, precipitațiile vor fi mixte și vor favoriza depunerile de polei.

Vântul va avea intensificări cu precădere în zonele montane, iar local și temporar și în celelalte regiuni, în general, cu viteze de 40…60 km/h.

Până la începutul săptămânii viitoare, temporar vor mai fi precipitații mai ales în jumătatea de sud a țării și la munte.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER