Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Pod prăbușit în Baia Mare. Traficul care vine dinspre Dej, direcționat spre alte trasee – FOTO

Publicat acum

pe

Porțiuni dintr-un pod s-au prăbușit în Baia Mare, astfel că șoferii sunt direcționați spre alte trasee.

„În urma precipitațiilor abundente și a debitului crescut al apei, a fost afectat podul situat pe Varianta de Ocolire Baia Mare, km 0+200, județul Maramureș”, a informat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj (DRDP Cluj).

Trotuarul și parapetul s-au prăbușit, în zona carosabilului au apărut fisuri, iar grinda marginală s-a deplasat. 

”Am aprobat, la nivel de CLSU, închiderea circulației rutiere pe această rută și devierea provizorie a traficului, în felul următor: bulevardul Independenței – bulevardul Decebal – bulevardul București și retur; bulevardul Independenței – strada Victoriei – strada Minerilor – strada Vasile Lucaciu și retur”, a precizat primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș.

De asemenea, traficul greu sau de transport mărfuri pe conexiunea județului Maramureș cu județele Satu Mare, Sălaj și Cluj a fost deviat.

”Astfel încât cei care tranzitau varianta de ocolire a orașului dinspre Satu Mare spre Dej și viceversa să fie direcționați spre alte trasee viabile, respectiv să nu fie nevoiți să treacă prin Baia Mare. Îmi doresc să evităm pe cât se poate blocajele și să fluidizăm traficul. Traficul greu care vine dinspre Dej și merge spre Satu Mare va fi direcționat spre ruta Hideaga – Ardusat – Borlești – Pomi și SeiniTraficul ușor va fi direcționat prin localitatea Săsar, spre strada Dura, apoi Tăuții Măgherăuș și Seini”, a adăugat Doru Dăncuș.

Edilul a anunțat că o echipă de experți ai CNAIR va ajunge, în cursul zilei de luni, în municipiul Baia Mare pentru a evalua podul.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER