Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Polițistă din județul Maramureș, rănită în timpul unei urmăriri, după ce autospeciala în care se afla s-a răsturnat – GALERIE FOTO

Publicat acum

pe

Sursa FOTO – sighet247.ro

O autospecială din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș a fost implicată joi, 4 iulie, într-un accident de ciculație produs pe DN18, între localitățile maramureșene Vadu Izei și Berbești.

Potrivit informațiilor furnizate de către IPJ Maramureș, echipajul se afla în urmărirea unui alt autoturism care a refuzat să oprească la semnalele agenților.

Azi, (n.r. joi) 4 iulie, pe DN18, între localitățile Vadu Izei și Berbești, o autospecială a I.P.J. Maramureș a fost implicată într-un accident rutier. Autospeciala în care se aflau trei agenți de poliție se afla în urmărirea unui autoturism care nu a oprit la semnalele regulamentare efectuate de polițiști. Autospeciala a derapat la un moment dat, a ieșit în decor și s-a răsturnat. Un agent de poliție (femeie) a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ceilalți doi agenți sunt în afara oricărui pericol”, a declarat Florina Meteș, purtător de cuvânt la IPJ Maramureș.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim-ajutor, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației cu o autospecială de descarcerare, dar și polițiștii.

Polițista rănită, o femeie în vârstă de 39 de ani, aflată pe locul din dreapta-față, a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Agentul aflat la volan a fost testat de colegi cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Mașina urmărită este în continuare căutată de oamenii legii.

FOTO – sighet247.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER