Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Polițiști de la Permise Auto Bistrița Năsăud, cercetați de DNA pentru luare de mită

Publicat acum

pe

DNA

Mai mulți angajați din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bistrița Năsăud sunt cercetați de DNA pentru luare de mită.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

BACIU SIMION, la data faptelor comisar șef de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bistrița Năsăud, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:

  • luare de mită în formă continuată,
  • abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul,

LUP PETRU CLAUDIU, la data faptelor agent șef principal de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bistrița Năsăud, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:

  • complicitate la dare de mită în formă continuată,
  • instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul,

VARTOLOMEI ILIE, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:

  • dare de mită în formă continuată,
  • instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul,
  • trafic de influență în formă continuată,

RUS GHEORGHE și SCURTU VASILE, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada mai – octombrie 2015, inculpatul Baciu Simion, în calitate de ofițer de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bistrița Năsăud, a pretins și primit, cu ajutorul inculpatului Lup Petru Claudiu, de la mai multe persoane, foloase necuvenite printre care bani și material lemnos, totalizând peste 1.000 lei.

Pretinderea și primirea banilor și a celorlalte foloase necuvenite au fost făcute de inculpatul Baciu Simion în legătură cu favorizarea, între alții, și a candidatului Rus Gheorghe, la examinarea practică, în vederea obținerii permisului de conducere sau adăugării de noi categorii la acest document.

Într-unul dintre cazuri, inculpatul Baciu Simion l-a promovat pe candidat în condițiile în care acesta nu deținea cunoștințele practice și abilitățile necesare pentru promovarea probei respective.

Cantitatea de material lemnos a fost pusă la dispoziție de inculpatul Vartolomei Ilie, împreună cu inculpații Scurtu Vasile și Rus Gheorghe, care a intervenit în favoarea a doi candidați.

Acest lucru a avut ca urmare obținerea unui folos necuvenit pentru candidații respectivi (promovarea frauduloasă a probei practice) concomitent cu vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bistrița Năsăud.

La începutul lunii iulie 2016, inculpatul Vartolomei Ilie a pretins de la două persoane suma totală de 500 euro, context în care a susținut că are influență asupra lucrătorilor Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bistrița Năsăud, pe care îi poate determina să îi favorizeze fraudulos pe cei doi candidați.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatului Baciu Simion.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bistrița Năsăud, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se precizează într-un comunicat de presă al DNA.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER