Social-Cultură
Polițiștii din Dej au oferit flori șoferițelor, de 8 Martie – GALERIE FOTO
Publicat acum
6 anipe
A devenit o tradiție ca în fiecare an, de Ziua Internațională a Femeii, polițiștii din Dej să ofere flori șoferițelor.
Poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Dej au continuat și anul acesta seria acțiunilor de „sancționare cu felicitări” a participantelor la trafic.
La fel ca în ultimii ani, oamenii legii au fost prezenţi în trafic şi au dăruit flori doamnelor și domnișoarelor, cu ocazia zilei de 8 Martie.
Totodată, poliţiştii rutieri din Dej – în frunte cu șeful acestora, Remus Bârlean – le-au transmis șoferițelor să manifeste prudenţă și să respecte regulile de circulaţie, astfel încât să prevină evenimentele nedorite.
În mod tradiţional, cu ocazia Zilei de 8 Martie, poliţiştii desfăşoară astfel de acţiuni, în trafic, gări şi aeroporturi, în toată ţara.