Ştiri din zonă
Polițiștii din Gherla au prins un șofer beat care circula prin Cornești
Publicat acum
9 anipe
Ieri, în jurul orei 16, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla au identificat, în trafic, un conducător auto aflat sub influenţa alcoolului.
Bărbatul, de 53 de ani, din comuna Apahida, a fost depistat de către poliţişti conducând un autovehicul pe raza comunei Corneşti.
Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.