Ştiri din zonă
Polițiștii gherleni au depistat un șofer cu o alcoolemie de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin Cociș
Poliţiştii Compartimentului Rutier Gherla au depistat marți seara, în jurul orei 20:40, un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Cluj-Napoca în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Morău, comuna Corneşti, judeţul Cluj, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.
Citește și:

Mașină sub sechestru, găsită la Dej, în cadrul unei noi acțiuni BLITZ. Zeci de testări cu etilotestul, surpriză la rezultate

Tineri din Cășeiu, după gratii! Au fost prinși în trafic, într-o mașină. Pentru ce fapte au fost condamnați

Atacatorii ambulanței din Dej, trimiși în judecată. Ce susțin procurorii












