Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Polițiștii și inspectorii RAR, acțiune comună la Beclean!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Joi, 20 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Beclean au organizat și desfășurat o acțiune pe linie rutieră, pentru reducerea accidentelor produse pe fondul unor defecțiuni tehnice.

Cu această ocazie, polițiștii împreună cu inspectori ai Registrului Auto Român au verificat atât documentele, cât și starea tehnică a autoturismelor controlate. Concret, s-a urmărit verificarea sistemului de frânare, mecanismului de direcție, instalației de iluminare, semnalizare, dar și concordanța datelor din certificatul de înmatriculare cu caracteristicile tehnice ale vehiculelor controlate.

Astfel, ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 8555 lei, iar pentru neregulile privind starea tehnică au fost retrase 5 certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere, dintre care 3 pentru nerespectare regimului legal de viteză și unul pentru nerespectarea regulilor privind depășirea.

În tot județul, ca urmare a acțiunilor preventive desfășurate ieri, 20 februarie, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră au aplicat în total 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 59.300 de lei și au reținut 29 de permise de conducere și 8 certificate de înmatriculare.

RECLAMĂ

TU AI DAT LIKE?

loading...

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER