Eveniment
Pompierii din Dej, intervenție la miezul nopții pe centura municipiului Gherla – FOTO/VIDEO
Publicat acum
8 anipe
Pompierii din Dej au fost solicitați în această seară, în jurul orei 23:15, pentru a interveni la un incendiu izbucnit la nivelul unui autocamion aflat pe centura ocolitoare a municipiului Gherla.
Potrivit primelor informații, șoferul unui autocamion cu remorcă, în timp ce se deplasa dinspre Cluj-Napoca înspre Dej, ajuns pe centura ocolitoare a municipiului Gherla, a fost semnalizat de ceilalți participanți la trafic că de sub remorca pe care o tracta ar fi ieșit fum.
Pentru a preîntâmpina extinderea unui eventual incendiu, șoferul a decuplat remorca, aceasta ajungând în șanțul de pe marginea carosabilului, în apropiere de vârful pantei.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Gherla (SVSU), dar și polițiștii gherleni.
Ajunși la locul solicitării, pompierii au trecut la identificarea posibilelor focare și au întreprins măsuri pentru a preîntâmpina izbucnirea incendiului, în special în zona osiilor remorcii, aparent zona unde ar fi fost văzut fum.
Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale.
Pompierii urmează acum să stabilească cauzele care ar fi dus la producerea incendiului.
Citește și:
Zi istorică pentru comuna Mica. S-a dat startul lucrărilor de introducere a rețelei de gaze – VIDEO
Dej | Maraton de colinde, la ”Arta”. Elevii școlilor din oraș și cunoscuți artiști locali, pe scenă
Victor Lazăr (LAPI Dej), pentru al doilea an consecutiv desemnat cel mai bun ANTRENOR la copii și juniori – FOTO/VIDEO