Conectează-te cu noi

Naţional

Poşta Română: Pensiile vor întârzia în ianuarie

Publicat acum

pe

În ianuarie distribuirea pensiilor se va decala pentru că banii pentru drepturile sociale ajung în conturile Poştei Române începând cu 7 ianuarie, aşa cum se întâmplă la fiecare început de an, informează Poşta Română.

Compania spune că într-o lună obişnuită primeşte prima parte a banilor de pensii cu 3 zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate. „Ca la orice început de an, partenerii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice virează Poştei Române prima tranşă a banilor începând cu 7 ianuarie, întrucât are loc închiderea de an, când se trage linie închizându-se creditele bugetare. Transformarea acestora în cash şi distribuirea în genţile fiecărui factor poştal durează aproximativ 3 zile. Astfel, pensiile vor fi livrate începând cu 10 ianuarie, într-un interval de 10 zile”, explică Poşta.

„În ianuarie ne aflăm într-o situaţie specială, ca urmare a închiderii de an din instituţiile Statului. Acum, la început de an, lucrurile încep să se aşeze şi să fie alimentate de energia caracteristică acestei perioade. Poşta Română va lucra la capacitate maximă începând cu data de 6 ianuarie. Noi, Poşta Română, înţelegem nevoia pensionarilor de a avea pensia la timp în buzunar, fapt de care ne asigurăm lună de lună. Fiecare român trebuie să aibă încredere în această companie, fără să aplece urechea la fake-news-uri sau dezinformări premeditate”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER