Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Povestea de viață a lui Tibi Ușeriu. De la perioada petrecută în spatele gratiilor, la câștigarea Ultramaratonului Arctic

Publicat acum

pe

Tibi Uşeriu împreună cu Tăşuleasa Social va lansa cartea autobiografică intitulată ’27 de paşi’. Este o carte de o sinceritate brutală şi surprinzătoare, o poveste despre abuz, nebunie, condamnare, ispăşire, răscumpărare şi, nu în ultimul rând, despre care este preţul alergării până la propriul capăt.

În carte, Tibi povesteşte despre viaţa sa şi încercările grele prin care a trecut, greşelile pe care le-a făcut, despre reabilitarea sa, începând din copilărie şi până astăzi. O carte autobiografică pe care mulţi o vor găsi cel puţin tulburătoare.

Trecutul nu trebuie să se creadă mai grozav decât este dacă vrei să nu aibă putere asupra ta. Trecutul trebuie să înțeleagă că nu poate avea ultimul cuvânt în viața unui om. E doar o parte peste care totul, oricând, se poate rescrie”, a declarat Tibi Uşeriu.

Câteva cuvinte despre carte, scrise de Tibi:

N-aş fi avut niciodată curajul să scriu despre mine chiar dacă am făcut pace cu acel Tibi din trecut. Până la urmă, totuşi, iată ce a ieşit. Din partea mea este un act de asumare completă şi sper din toată inima să fie un exemplu de aşa nu şi, în acelaşi timp, de aşa da, mai ales pentru cei mai tineri dintre noi care se pot lăsa duşi de val unde nu trebuie. Asta îmi doresc şi nimic mai mult. Până la urmă acesta este motivul pentru care am aşternut pe hârtie acele bucăţi din viaţa mea, să poată fi un exemplu negativ şi, în acelaşi timp, pozitiv.

La Tăşuleasa Social am învăţat că viaţa poate fi altfel, presărată de oameni frumoşi, generoşi, voluntari, sufletişti, oameni care au grijă unul de altul, oameni care nu ezită să ia o sapă în mâini şi să planteze o pădure acolo unde alţii cu sufletul negru au luat fără să lase ceva în loc. Oameni care fac fapte bune.

Această carte se datorează oamenilor care m-au ajutat, care m-au susţinut în toate felurile. Fără ei n-aş fi putut alerga, n-aş fi putut visa, n-aş fi ajuns să fac parte din acel ceva care contează enorm în viaţa fiecăruia dintre noi şi fără de care n-am putea trăi firesc şi normal, o comunitate de fapte şi idei, de sprijin şi ajutor reciproc, de fapte bune şi exemple pozitive. Tot ceea ce am scris e real şi a trecut prin mintea şi inima a câţiva oameni apropiaţi în frunte cu Alin. Dacă nu erau ei cartea nu exista. Eu nici măcar n-am avut curajul să mă gândesc că pot scrie ceva vreodată, darămite să scriu despre mine şi bucata mea de viaţă, despre Tibi cel care a fost şi despre Tibi cel care este acum. Există o mare diferenţă între acei doi Tibi Uşeriu.

Nu am deloc pretenţia că am scris literatură, nici pe departe. Eu sunt doar un om de pe Bârgaie cu liceul neterminat care plantează păduri şi aleargă pe munţi”.

În curând, Tibi va pleca din nou la Ultramaratonul Arctic 6633 pentru a-şi apăra titlul cucerit anul trecut. La conferinţele de la Bistriţa şi Cluj, Tibi va vorbi şi despre această nouă încercare cât și cele viitoare pe care le plănuieşte.

Sunt invitaţi toţi cei care doresc să participe, intrarea este liberă. Invitat special, profesorul Mircea Miclea.

  • 22 februarie 2017, Bistriţa, Hotel Metropolis, Str. Parcului nr. 19, ora 19:00
  • 23 februarie 2017, Cluj Napoca, Sala de Conferinte din cadrul The Office (parter), B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 77, ora 19.00

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER