Conectează-te cu noi

Eveniment

Prefect: Fizeșu Gherlii și Recea Cristur au depășit trei cazuri la mia de locuitori

Publicat acum

pe

Prefectul Clujului, Mircea Abrudean a anunțat, azi, că Fizeșu Gherlii și Recea Cristur au depășit trei cazuri la mia de locuitori și intră în scenariul roșu.

Având în vedere că rata de incidență cumulată a cazurilor Covid- 19 în ultimele 14 zile a depășit pragul de 3/1000 locuitori în comunele Aiton, Căpușu Mare, Fizeșu Gherlii, Ploscoș și Recea Cristur, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj a aprobat astăzi Hotărârea nr. 72, prin care s-a dispus ca începând cu data de 01.11.2020, ora 00.00, pe o perioadă de 14 zile, să fie aplicate următoarele măsuri:

1️⃣ se instituie obligația purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;
2️⃣ organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;
3️⃣ activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;
4️⃣ activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, este permisă doar pentru persoanele cazate în aceste unități;
5️⃣ pentru operatorii economici prevăzuți la punctele 3 și 4 se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
6️⃣ prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber (terase);
7️⃣ nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
8️⃣ activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
9️⃣ începând cu data de 02.11.2020, trecerea la scenariul 3 de funcționare, pe o perioadă de 14 zile, pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza comunelor: Aiton, Căpușu Mare, Fizeșu Gherlii, Ploscoș și Recea Cristur.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER