Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Premieră mondială | Un program de training în securitate cibernetică va avea loc, din toamnă, la Cluj

Publicat acum

pe

Societatea care administrează parcurile industriale din judeţul Cluj va lansa, în toamna acestui an, în premieră mondială, un program de training în securitate cibernetică, în cadrul Parcului Ştiinţific şi Tehnologic Tetapolis, transmite Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Cluj transmis, miercuri, programul Academia de Training în Siguranţă Cibernetică va îmbina o secţiune de cursuri teoretice cu o platformă online de testare a capacităţilor defensive în siguranţă cibernetică.

SC Tetarom SA, instituţie la care Consiliul Judeţean Cluj este acţionar majoritar, va lansa din toamna acestui an Academia de Training în Siguranţă Cibernetică, un program iniţiat prin intermediul Parcului Ştiinţific şi Tehnologic Tetapolis. Pornind de la realitatea existenţei unui deficit de 1,5 milioane de specialişti la nivel mondial în siguranţă cibernetică, Tetapolis a pus bazele primului program de training specializat de acest tip la nivel mondial. Academia de Training în Siguranţă Cibernetică reprezintă o idee inovatoare, prin prisma interconectării sistemului de pregătire, acesta îmbinând o secţiune de cursuri teoretice cu o platformă online de testare a capacităţilor defensive în siguranţă cibernetică”, se arată în documentul citat.

Reprezentanţii CJ Cluj au subliniat că programul urmăreşte o curriculă care permite pregătirea specialiştilor în siguranţă cibernetică de la nivel de începător la nivel avansat.

Acest curs este facilitat prin dezvoltarea unei platforme de training online, care în acest moment este complet operaţională. Platforma de training are deja girul universităţii Massachusetts Institute of Technology (MIT) din SUA, a dezvoltatorului de servicii de securitate Kaspersky şi a operatorului de telefonie mobilă T-Mobile. În acest moment, se află în derulare faza de implementare a acestui curs ca modul obligatoriu în pregătirea specialiştilor în siguranţă cibernetică din universităţi, universităţile pilot selecţionate pentru acest program fiind Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) şi MIT din SUA”, se mai arată în comunicat.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a declarat că evoluţia cercetării în domeniul IT nu este o surpriză, având în vedere faptul că această industrie este una extrem de dezvoltată în judeţul Cluj.

Pregătirea cât mai avansată a informaticienilor constituite un aspect esenţial pentru protecţia business-urilor din ce în ce mai tehnologizate”, a spus Tişe.

Parcul Ştiinţific şi Tehnologic Tetapolis, primul de acest fel din România, a fost lansat în noiembrie 2016, în urma unei finanţări de 60 de milioane de euro din fonduri europene.

Proiectul include birouri şi laboratoare de cercetare, structuri complete de incubare, săli de conferinţe, spaţii expoziţionale, parking şi construcţii dedicate activităţilor sportive şi de relaxare.

 

Sursa – Mediafax.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER