Social-Cultură
Preoții din Dej au participat la o conferință cu titlul „Făuritorii Marii Uniri din 1918” – FOTO
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișPreoții din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej s-au întrunit marți, 19 iunie, în cadrul conferinței cu tema „Făuritorii Marii Uniri din 1918”, aceasta fiind prezidată de ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului.
Întrunirea a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii, în Biserica Parohiei Dej I, cu Hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Dej, iar de la ora 10:00, în prezența ÎPS Andrei, a fost săvârșită o slujbă de mulțumire la finalul căreia acesta i-a oferit părintelui pensionar Viorel Șuteu Crucea Arhiepiscopală, în semn de recunoștință pentru activitatea depusă în cei 58 de ani de slujire la Sfântul Altar, lucrările conferinței desfășurându-se apoi în sala de ședințe a Protopopiatului Dej.
În deschiderea conferinței, ÎPS Andrei a spus: „Unitatea noastră naţională s-a realizat datorită darului lui Dumnezeu şi a fost posibilă pe temelia unităţii spirituale pe care românii o aveau. Românii din toate provinciile aveau aceeaşi credinţă, aveau aceeaşi nădejde şi atunci unitatea s-a realizat”.
Conferința cu titlul „Făuritorii Marii Uniri din 1918” a fost susținută de către prof. dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, cercetător științific la Institutul de Istorie „Gheorghe Barițiu” al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca.
„Unitatea este darul lui Dumnezeu dar şi responsabilitatea noastră a tuturor. Să nu-i uităm pe cei ce s-au jertfit pentru realizarea acestui act măreț al Unirii și să transmitem urmașilor responsabilitatea pe care o avem față de patria noastră și față de biserica strămoșească”, a concluzionat părintele protopop Ioan Buftea.
ÎPS Andrei a fost însoţit de părintele inspector Vasile Nemeş şi părintele consilier arhidiacon Claudiu Ioan Grama.