Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Preoții din Dej s-au întrunit astăzi într-o ședință administrativă. Ce s-a discutat – FOTO

Publicat acum

pe

Marți, 14 februarie, începând cu ora 10:00, preoții din cadrul Protopopiatului Dej s-au întrunit în cadrul ședinței administrative lunare.

După rostirea unui cuvânt de deschidere, a fost săvârșită o rugăciune de pomenire pentru preotul Teofil Herineanu, fostul protopop al Dejului, trecut la cele sfinte.

Ulterior, părintele protopop Ioan Buftea a prezentat retrospectiva anului 2016, fiind vizualizate poze cu o parte din activitățile desfășurate în cadrul Protopopiatului Dej. De asemenea, preotul protopop a subliniat importanța dinamizării vieții pastoral-misionare în fiecare parohie, conștientizându-i pe cei prezenți de faptul că preotul este cu timp și fără timp în slujba comunității încredințate lui spre păstorire de către chiriarhul locului.

În încheiere, a fost prezentat concursul catehetic ,,Icoana și Școala Mărturisirii”, organizat de către Patriarhia Română cu ocazia celebrării anului 2017 ca an omagial al Sfintelor Icoane, al iconarilor, al pictorilor bisericești și anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER