Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Președintele PMP Cluj a fost adus cu ambulanţa la votul pe moţiunea de cenzură

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Senatorul PMP Cristian Lungu a fost adus, joi, de la spital, la Parlament, cu ambulanţa, pentru a putea vota moţiunea de cenzură, transmite Mediafax. El a spus că imediat după vot se va întoarce la Cluj Napoca pentru a fi operat.

„Au existat câteva voci care au ajuns şi la urechile mele că aş ascunde o trădare prin neapariţia mea. Am vrut să dovedesc un lucru. A fost decizia mea. Doctorul m-a obligat să dau două declaraţii. După moţiune mă întorc la Cluj, să mă operez”, a declarat Cristian Lungu.

El a mai spus că operaţia era programată miercuri seara.

Preşedintele PMP, Eugen Tomac a spus, pentru Mediafax, că senatorul Cristian Lungu a solicitat, pe propria răspundere, să fie transportat cu ambulanţa pentru a putea vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, deşi acesta urmează să fie operat pe colon.

„Cristian Lungu a solicitat, pe propria răspundere, să fie adus cu ambulanţa la Parlament pentru a vota moţiunea de cenzură. Acesta urmează să fie operat pe colon”, a spus Tomac.

Eurodeputatul Eugen Tomac, a declarat, luni, că parlamentarii formaţiunii au decis să voteze la vedere, joi, în favoarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului PSD.

Guvernul se bazează pe 202 parlamentari PSD, în timp ce Opoziţia , matematic, deţine 238 de voturi. Pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată este nevoie de cel puţin 233 de voturi în plenul reunit al Parlamentului.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER