Conectează-te cu noi

Naţional

Prețul carburanților, motiv de dispută politică!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Ministrul Finanţelor anunță că eliminarea supraaccizei a redus preţul carburanților la pompă.

Într-o postare pe Facebook, Florin Cîţu transmite că MFP a recalculat nivelul accizei, în funcţie de legea promulgată şi de Codul fiscal, care actualizează acciza în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum, potrivit EuropaFM.

„Veşti bune din prima zi a anului 2020. Am avut dreptate din nou (PSD iar a minţit)”, a scris, miercuri, Florin Cîţu pe rețeaua de socializare.

Ministrul a postat şi două fotografii care să îi susțină spusele.

Finanţele au decis, marţi, că ieftinirea de 45 de bani/l cu tot cu TVA efectuată de Parlament este prea mare, dar şi că nivelul minim al accizelor din UE este prea mic, şi au majorat accizele cu 9,11% faţă de nivelul publicat cu o zi înainte în Monitorul Oficial, cu 117 lei/1.000 l la benzină şi cu 107 lei/1.000 l la motorină.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a calificat măsura, miercuri, drept ”o mizerie”.

Practic, acești oameni au început să fure din buzunarele românilor încă din prima zi a anului! Este exact ceea ce avertizam și speram să nu se întâmple! PSD somează Guvernul Orban să înceteze bătaia de joc la adresa propriilor cetățeni și să stopeze practica adoptării pe ascuns a unor măsuri cu impact direct în viața tuturor! Ne vom lupta cu toate armele în Parlament pentru a opri astfel de măsuri luate de acest guvern incompetent, ajuns la putere prin minciuni și manipulare”, a adăugat președintele interimar al social-democraților.

Potrivit datelor postate pe Monitorul Preţurilor Carburanţilor, aplicaţie realizată de Consiliul Concurenţei, începând de miercuri, 1 ianuarie, companiile petroliere au ieftinit benzina şi motorina cu 32 de bani pe litru.

Tarfifele diferă cu plus/minus 10% de la o benzinărie la alta.

La începutul lunii decembrie, Parlamentul a aprobat eliminarea supraaccizei la carburanţi începând cu 1 ianuarie 2020, ceea ce ar fi trebuit să ducă la o ieftinire de 45 de bani.

Însă, nivelul accizei a coborât sub pragul minim impus de Comisia Europeană.

Consiliul Concurenţei a anunţat, în decembrie, că va monitoriza piaţa carburanţilor, astfel încât eliminarea supraaccizei să ducă la o scădere corespunzătoare a preţurilor în benzinării.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER