Administraţie
Primăria Dej, declarație de presă cu privire la situația imobilului PRĂBUȘIT azi-dimineață
Publicat acum
6 anipe
Primăria Municipiului Dej a transmis o declarație de presă cu privire la situația imobilului prăbușit azi-dimineață, pe strada Nicolae Iorga.
”Primăria Municipiului Dej aduce la cunoştinţa opiniei publice faptul că imobilul de pe strada Nicolae Iorga care s-a prăbușit în această dimineață, este o clădire proprietate privată și potrivit reglementărilor legale în vigoare, Primăria Municipiului Dej nu poate interveni acolo unde responsabilitatea efectuării lucrărilor de întreţinere/îngrijire necesare revine proprietarului. Conform Codului Civil proprietarul este obligat să întreţină clădirea aflată în proprietatea sa astfel încât aceasta să se păstreze în stare bună.
Precizăm că la finalul anului trecut Executivul a venit în fața Consiliului Local cu o propunere de majorare a impozitului cu până la 500% pentru clădirile şi terenurile neîngrijite, situate în intravilan. Ulterior adoptării acesteia, Serviciul de Urbanism și Amenajarea Teritoriului a demarat procedurile necesare pentru identificarea clădirilor şi terenurilor neîngrijite din intravilanul municipiului Dej pentru punerea în aplicare a prevederilor legale și majorare impozitului de la 1 ianuarie 2019.
<<Chiar dacă imobilul de pe strada Nicolae Iorga se afla într-o stare de degradare, legea nu permite să se intervină cu lucrări finanțate din banul public acolo unde este vorba despre proprietate privată. Singurul lucru pe care administrația locală îl poate face, și pe care l-a și făcut, este acela de a le pune în vedere proprietarilor obligația de a își întreține clădirile proprietate privată, și de a veni cu măsuri de responsabilizare a acestora. În situații precum cea cu care ne-am confruntat în această dimineață administrația intervine pentru înlăturarea efectelor din zona afectată. Astfel s-a intervenit la fața locului prin echipele SADP și Poliția Locală pentru a curăța strada și a securiza zona. În perioada următoare se va interveni pentru refacerea zidului de sprijin dinspre strada Siretului. Pentru că și imobilul din vecinătate reprezintă un pericol am luat legătura cu proprietarul acestuia pentru a găsi urgent soluții de a evita o situație similară, iar noi vom sprijini cu ceea ce este posibil în limite legale>>”, transmite primarul Morar Costan.
Citește și:
O casă din Dej S-A PRĂBUȘIT! Pericol iminent: alt imobil stă să cadă! – FOTO/VIDEO
Imagini de azi-dimineață: