Conectează-te cu noi

Administraţie

Primăria Municipiului Dej, alături de cei care au nevoie de sprijin

Publicat acum

pe

Primăria Municipiului Dej continuă acțiunea de sprijin a persoanelor vârstnice și a celor care nu pot părăsi locuința din diferite motive (boli cronice, copii mici sau alte motive) în scopul protejării acestora față de riscurile care se expun în această perioadă.

În acest sens, persoanele vârstnice, persoanele care nu pot părăsi locuința din diferite motive (boli cronice, copii mici sau alte motive întemeiate) și care au nevoie de sprijinul Primăriei Municipiului Dej pentru aprovizionarea cu alimente, produse de igienă, medicamente sau alte produse necesare traiului zilnic sunt încurajate să apeleze numerele de telefon:

0783 101 622  sau 0783 184 480, după următorul program:

  • de luni până vineri între orele 09:00-16:00
  • sâmbăta și duminica între orele 09:00- 13:00.

Acțiunea a debutat cu furnizarea de alimente pentru persoanele autoizolate și monitorizarea persoanelor vulnerabile, aflate în evidența Primăriei Municipiului Dej.

”Trecem printr-o perioadă dificilă pe care putem să o traversăm cu bine, împreună, prin sprijinirea celor care au nevoie de ajutorul nostru direct în aceste momente, a celor care nu pot să se deplaseze având probleme de sănătate sau alte situații în care nu este recomandat să iasă din locuință, fiind foarte expuși la riscul îmbolnăvirii.

Rog încă o dată cetățenii, să asculte și să aplice măsurile transmise de autorități, să se informeze doar din surse oficiale și să nu facă deplasări decât dacă este absolut necesar”, a transmis primarul Morar Costan.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER