Conectează-te cu noi

Administraţie

Primarul din Dej, prezent la întâlnirea Asociaţiei Municipiilor din România – FOTO

Publicat acum

pe

intalnirea asociatiilor municipiilor

Primarul Municipiului Dej, Morar Costan a participat ieri, 23 august, la întâlnirea Asociaţiei Municipiilor din România, regiunea Nord- Vest.

Desfăşurată la Cluj Napoca, întrunirea, la care a fost prezent şi Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Robert Sorin Negoiţă, a reunit 14 primari din regiunea Nord –Vest,  judeţele Cluj, Sălaj, Bistriţa- Năsăud, Bihor, Maramureş, Satu Mare, atât primari de reşedinţe de judeţ cât şi de municipii.

În cadrul reuniunii a fost înfiinţată Sucursala Nord Vest a asociaţiei cu scopul unei coordonări mai bune a municipiilor din această regiune, iar agenda întâlnirii a avut diverse teme de discuţie:

  • a fost abordată problema absorbţiei fondurilor europene.
  • reprezentanţii municipiilor au expus problemele cu care administraţiile locale se confruntă în infrastructură, sănătate, învăţământ, salubritate inclusiv în ceea ce priveşte problema clădirilor abandonate de persoane fizice sau juridice, având în vedere că deşi responsabilitatea gestionării situaţiei, este a primarilor, soluţiile sunt puţine şi foarte greu şi anevoios de aplicat.
  • a fost punctată necesitatea unei colaborări mai strânse între administraţiile locale şi celelalte instituţii ale statului, pentru o mai bună funcţionare a administraţiilor locale în vederea rezolvării problemelor cetăţenilor.
  • salarizarea unitară a sectorului bugetar a constituit de asemenea una din temele de discuţie.

„A fost o întâlnire utilă mai ales că am avut posibilitatea de a ne întâlni şi discuta cu colegii din întreaga regiune, despre problemele cu care ne confruntăm, de a ne consulta în situaţii comune şi mai mult de a transmite aceste probleme mai departe, la nivel central pentru a fi rezolvate, scopul comun fiind acela de a fi în slujba cetăţeanului. În unele situaţii chiar dacă ne dorim să rezolvăm problema, aceasta nu depinde numai de noi, ci şi de forurile superioare sau chiar legislaţie, iar în cadrul asociaţiei care are ca membri, 109 primari de municipii şi reprezintă aproximativ 11 milioane de locuitori, vom putea să facem aceste demersuri împreună, mult mai facil şi mai rapid”, a declarat primarul municipiului Dej, Morar Costan.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER