Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Primele vaccinuri împotriva COVID-19 în județul Cluj – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Astăzi este o zi istorică din punct de vedere medical în România pentru că în această dimineață a început campania de vaccinare împotriva COVID-19 în toate cele 10 spitale de Boli Infecțioase din țară, aflate în prima linie. În județul Cluj prima persoană vaccinată împotriva COVID-19 a fost Dr. Violeta Briciu – director medical, urmată de aproximativ 90 de cadre medicale din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Cluj-Napoca.

”Acesta reprezintă un moment important în evoluția strategiei de combatere a pandemiei și primul pas către revenirea lucrurilor la o normalitate care a lipsit în ultimele luni ale acestui an.
Obținerea unui vaccin care poate fi administrat cu rezultate fundamentate științific, este în aceeași măsură o șansă și modalitatea de a ne arăta solidaritatea și încrederea față de cei din linia întâi.

Vaccinarea este gratuită, sigură, voluntară și necondiționată.

Programarea pentru vaccinarea populației se va efectua în mod electronic, telefonic sau prin intermediul medicului de familie.

Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 – Rovaccinare: vaccinare-covid.gov.ro”, a transmis prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER