Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Profesor din Dej: „Învăţământul este o rablă ruginită, dar doamna ministru vrea să-i dea blană…”

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Într-o opinie pentru edupedu.ro, Sorin Borodi, profesor la un liceu din Dej, a comparat sistemul românesc de învățământ cu o mașină care are probleme și pe Ecaterina Andronescu cu un șofer care, în loc să ducă mașina la un service, calcă mai tare pedala de accelerație.

Știu că multora nu le pică bine comparația dintre învățământul românesc și o rablă, dar le recomand să-i elimine din calcul pe olimpicii care, într-un procent ce tinde spre 100%, se îndreaptă spre universități din afara țării și deseori acolo și rămân. După această operație de eliminare a 0,003% din elevi, le recomand să privească cu atenție la ce a mai rămas. Asupra acestui aspect voi reveni. Imaginați-vă că vă deplasați cu un automobil și, la un moment dat, niște zgomote infernale dinspre motor vă dau de înțeles clar că ceva nu e în regulă. Ce veți face? Evident, veți apăsa pedala de accelerație. Blană! Sau… nu vi se pare cel mai potrivit mod de a acționa?”, spus Borodi.

Acesta atrage atenția că ministrul Educației nu caută soluții viabile pentru problemele din învățământ.

Exact în acest mod procedează doamna ministru Ecaterina Andronescu. A ieşit un procent relativ mic de note peste 5 la Evaluarea Națională? Activități remediale, adică reluăm exact aceleași conținuturi, prin exact aceleași metode. Altfel spus, doamna îi dă blană… Sau îi îndeamnă pe profesori să facă acest lucru. La bacalaureat avem un procent nesatisfăcător de elevi promovați? Din nou doamna ministru oferă soluția ce tratează efectul, nicidecum cauza: activități remediale, chiar din clasa a IX-a. Preventiv, probabil. Blanăăă! Dar o analiză serioasă asupra cauzelor pe când? Ceva de felul Raportului Miclea din 2007. Cu diagnoză și soluții, cum șade bine unui astfel de demers. Sau măcar ca proiectul România Educată, lansat în 2018 la inițiativa președintelui Klaus Iohannis, chiar dacă acest document cam scârțâie la soluțiile propuse”, a continuat profesorul.

Sorin Borodi a identificat și cââteva probleme ccu care se confruntă România în ceea ce privește educația.

Deocamdată, învățământul nostru își menține la cote înalte caracterul neperformant, încremenit într-o veșnică așteptare a unei reforme reale. Studii mai recente sau mai vechi arată că școala românească este o școală neatractivă, cu niște programe încărcate de munți de teorie, fără conexiune rezonabilă cu realitatea, cu atât mai puțin cu piața muncii. Învățământul nu răspunde unor cerințe minimale ale nevoilor acestui mileniu. Rata de abandon școlar ne scoate de pe harta Europei. Analfabetismul funcțional atât de des amintit nu este o vorbă goală. El există și amenință competitivitatea noastră ca țară. În plus, inechități profunde continuă să macine sistemul național de educație. România a ratat toate țintele Agendei Lisabona. La majoritatea indicatorilor ce monitorizează educația în Europa, ne situăm pe ultimele locuri. Niciuna, dar absolut niciuna dintre țintele propuse pentru 2020 nu a fost atinsă și ele nu au șansa să fie atinse. Și pentru această pleiadă de probleme ce țin de esența educației românești, doamna ministru ne propune ca soluție activitățile remediale. Oare de ce sunt sigur că nu va funcționa? Doamna ministru, e o problemă majoră la motor…”, a concluzionat profesorul dejean.

Sorin Borodi este profesor de matematică la Liceul Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” din Dej.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER